MENIU

Acordul ce rescrie principiile UE, prea mic pentru a ține Marea Britanie în Uniunea Europeană

Un document de reformă care ar trebui să răspundă nemulțumirilor Londrei în relația cu UE a fost salutat de premierul David Cameron, dar criticat de politicianii britanici care susțin ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Documentul, născut cu greu din negocierile lui Cameron cu ceilalți lideri europeni și, spre final, cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, trebuie completat și aprobat de toate statele membre UE, înainte ca guvernul britanic să declanșeze referendumul privind rămânerea în Uniune. Eventualul acord final ar putea institui o discriminare flagrantă pentru lucrătorii comunitari, inclusiv cei români, și ar rescrie practic principiile UE, dar ar putea totuși să nu fie de ajuns pentru a menține Regatul Unit în Uniunea Europeană.    

Negocierile lui David Cameron cu UE au vizat satisfacerea intereselor Marii Britanii în domenii precum migrația, suveranitatea și competitivitatea. 

Documentul de reformă dar publicității marți de Donald Tusk, după negocierile cu David Cameron, propune o întârziere cu patru ani a beneficiilor sociale pentru lucrătorii europeni (inclusiv români), din momentul în care aceștia se angajează în Marea Britanie, notează BBC. Această întârziere va fi graduală și mai trebuie să fie aprobată de celelalte state membre.

Un acord pe această propunere ar introduce o discriminare pentru lucrătorii din celelalte state membre și ar schimba practic regulile fundamentale ale UE, dar chiar și așa ar putea să nu fie de ajuns pentru a-i mulțumi pe critici. 

Beneficiile sociale pentru copiii care locuiesc în străinătate vor fi deocamdată plătite, dar în viitor, plățile vor fi făcute în funcție de costurile de trai din țările în care trăiesc copiii.

Documentul include o propunere de întărire și extindere a unui sistem actual, introdus în 2009, care ar permite parlamentelor din statele mebre să bocheze o inițiativă a Comisiei Europene.

Potrivit surselor BBC, noua propunere, care nu este detaliată în document, ar permite unei coaliții formate din 55% din parlamentele UE să blocheze o măsură a Comisiei.

Documentul mai spune că Marea Britanie va fi exceptată, printr-o mențiune explicită într-un viitor tratat, de la principiul UE al unei integrări tot mai strânse.

Totodată, documentul include un 'mecanism' prin care cele nouă țări care nu au adoptat moneda unică își pot exprima îngrijorările și primi 'asigurările necesare' cu privire la deciziile celorlalte 19 state europene care o folosesc.

Însă acest lucru 'nu constituie un drept de veto și nu poate întârzia decizii urgente' în caz de criză financiară, a dat asigurări președintele Consiliului.

Propunerile vor fi discutate și actualizate la summitul UE din 18 februarie, secțiunea privind beneficiile sociale fiind una care a întâmpinat o opoziție semnificativă din partea statelor din estul UE. 

Cameron este criticat și acasă însă, inclusiv de oamenii din propriul său partid. 

"Propunerile înaintate de guvernul nostru, care erau deja foarte limitate, au fost diluate de UE în toate domeniile. Niciuna dintre aceste schimbări nu se apropie măcar puțin de schimbările fundamentale propuse publicului", a declarat parlamentarul britanic Liam Fox, membru al Partidului Conservator al lui David Cameron, și susținător al ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, potrivit Politico.

Aprobarea acestor propuneri ar putea de altfel să nu fie de ajuns pentru menținerea Marii Britanii în UE. Sondajele realizate în vederea referendumului ce ar putea fi programat în luna iunie arată că tabăra celor care vor ieșirea din Uniunea Europeană câștigă tot mai mult teren.