MENIU

3.000 de rachete au fost lansate din Fâșia Gaza spre Israel

Război

 În timp ce activitatea din domeniul restaurantelor a putut funcționa, chiar dacă la capacitate redusă și foarte redusă, prin programul redus pentru clienți dar și prin serviciile de home delivery, industria de spectacole a fost închisă în totalite din data de 8 martie 2020. Astfel, organizatorii de evenimente culturale nu au mai avut nicio sursă de venituri de peste 14 luni.

De la începutul, luni seară, al ostilităţilor, "Hamas desfăşoară un atac foarte intens în termeni de cadenţă şi de tir", a declarat generalul Ori Gordin în cadrul unui briefing pentru jurnalişti.

"Peste 1.000 de rachete care urmau să cadă asupra zonelor locuite au fost interceptate" de luni, a afirmat în acelaşi timp ministrul apărării, Benny Gantz, pe Twitter.

Armata a anunţat în cursul dimineţii că a vizat 90 de poziţii ale Hamas şi ale Jihadului islamic, al doilea grup armat din enclavă, în ultimele 24 de ore în Gaza.

Domiciliul lui Yahya Sinwar, şef al biroului politic în acest teritoriu palestinian, a fost vizat de una dintre aceste lovituri israeliene. Nu se ştie dacă el se afla sau nu în casa bombardată de armata israeliană, menţionează AFP.

Potrivit autorităţilor locale, tirurile israeliene s-au soldat cu 181 de morţi, între care 52 de copii, şi peste 1.200 de răniţi în Fâşia Gaza, aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani.

În Israel, zece persoane, printre care un copil şi un soldat, au fost ucişi de tiruri de rachete din enclava palestiniană.

Acest nou conflict a început în urma unei replici la un baraj de rachete Hamas asupra Israelului, trase în "semn de solidaritate" cu manifestanţii palestinieni şi sutele de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană din Ierusalimul de Est.

La originea violenţelor s-a aflat ameninţarea de a expulza familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni în acest sector palestinian ocupat de Israel de peste 50 de ani.

Mai multe articole despre:
israel palestina