MENIU

28 de arestări într-un megadosar de trafic de persoane, în Portugalia. Printre victime, și români și moldoveni, exploatați la munci agricole

Poliție / Foto: Arhivă Profimedia

O rețea de trafic de persoane a fost demascată în urma unor raiduri efectuate la ferme din sudul Portugaliei. 28 de persoane au fost arestate. Printre victime se numără și migranți din țări precum România şi Moldova, exploatate la munci agricole.

Sute de poliţişti au efectuat, marţi, raiduri în ferme din regiunea Alentejo (sudul Portugaliei) şi au arestat 28 de persoane suspectate de trafic de persoane şi exploatare a forţei de muncă, a anunţat poliţia portugheză, relatează Reuters.

Poliţia a efectuat în total 78 de percheziţii, care au dus la confiscarea de probe şi la "identificarea a zeci de victime". Potrivit autorităților, suspecţii ar face parte dintr-o reţea infracţională care a exploatat migranţi din ţări precum România, Moldova, Ucraina, India, Senegal şi Pakistan, după ce i-a ademenit în Portugalia cu promisiunea unui loc de muncă ca muncitori agricoli.

Persoanele reţinute, atât cetăţeni portughezi, cât şi străini, sunt suspectate, printre altele, de trafic de persoane, asociere criminală, facilitarea imigraţiei ilegale, recrutare ilegală de forţă de muncă, extorcare, spălare de bani şi exercitarea de vătămări corporale.

Aceştia vor fi prezentaţi, miercuri, în faţa unui judecător pentru a fi audiaţi.