MENIU

Sorin Cîmpeanu şi-a asumat introducerea şahului în şcolile din România - Întâlnire cu marele maestru Garry Kasparov

Ministrul Educaţiei - Sorin Cîmpeanu a avut o întâlnire cu marele maestru Garry Kasparov și a declarat, într-o conferinţă de presă, că şi-a asumat introducerea şahului în şcolile din România ca materie opţională.

„Unii dintre cei mai buni șahiști ai lumii sunt prezenți astăzi la București, alături de multiplul campion mondial Garry Kasparov, pentru prima din cele 9 runde ale Grand Chess Tour 2022. Am fost bucuros și onorat să fac prima mutare în partida dintre Ian Nepomniachtchi (challenger-ul la titlul mondial în anul 2021) și românul Bogdan Deac - primul jucător al României la ora actuală (Top 100 mondial). Bogdan Deac a obținut titlul de mare maestru internațional la vârsta de numai 14 ani, devenind, la vremea respectivă, cel mai tânăr mare maestru din lume. Un model de reușită pentru tineri în șah, Bogdan Deac a obținut titlul de campion național de seniori, deși încă era junior.

Felicit Federația Română de Șah și președintele – dl. Vlad Ardeleanu – pentru implicarea în organizarea acestui eveniment, dar mai ales pentru parteneriatul cu Ministerul Educației, prin care, începând cu anul 2021 promovăm Programul “Educație prin Șah în învățământul preuniversitar”.

În acest fel șahul, un veritabil instrument didactic, va ajuta la dezvoltarea armonioasă a elevilor români. Atractivitatea de care se bucură acest program în rândul elevilor și profesorilor români este absolut impresionantă și merită toată susținerea Ministerului Educației”, a transmis Sorin Cîmpeanu.

Mai multe articole despre:
sorin cimpeanu sah in scoli garry gasparov