George Vulcănescu: Alocația stimulează imaginația

Premierul Ludovic Orban a afirmat la începutul săptămânii că nu s-a luat vreo decizie referitoare la dublarea alocațiilor, dar ca s-a discutat despre o alta modalitate de distribuire: prin intermediul voucherelor. Și iată cum ajungem să nu mai vorbim despre execuția bugetară sau despre șansele unei rectificări bugetare pozitive la jumătatea anului, condiție pentru respectarea Legii bugetare. Ci să analizăm cât de corectă și, mai ales, de aplicabilă este varianta de oferi alocațiile sub forma unor vouchere după modelul tichetelor de masă pentru angajați.

Teoretic ideea în sine nu este incorectă. Nu sunt puțini cei ce utilizează în mod abuziv alocațiile copiilor. De multe ori acest ajutor financiar este perceput de unii părinți, iresponsabili, doar ca ajutor de șomaj mascat, și folosit pentru satisfacerea nevoilor personale ale adultului fără nici o legătură cu îngrijirea și educația copilului.

Nu sunt jurist și nu știu în ce măsură ar fi constituțională distribuirea alocațiilor sub formă de vouchere, chiar dacă argumentul este că banii ar fi aceiași. Da, este precum spune și ministrul finanțelor, dar apare o limitare care până la urmă nici nu ar schimba foarte multe în privința comportamentului părinților care își privează copii de beneficiile acestui ajutor financiar.

Cei nărăviți vor continua să facă ceea ce știu. În clipa în care vor primi voucherele le vor transforma în bani, așa cum se procedează frecvent cu tichetele de masă. Cei din mediul rural ar putea invoca și faptul că la ei în zonă nu se găsesc magazine care să accepte plata cu vouchere.

Nu trebuie uitat că, în 2018, Parlamentul, dominat de PSD și aliații, a anulat o Lege care prevedea obligativitatea acceptării plății cu cardul în toate magazinele cu cifra de afaceri mai mare de 10.000 euro. Motivația a fost că vânzările din mediul rural sunt prea mici pentru a justifica utilizarea cardurilor. Așa încât pragul a fost ridicat la…50.000 de euro. Acesta a fost mesajul oficial transmis de Parlament: în România mediul rural nu trebuie modernizat. De ce sa se ma idea pensii pe cardul bancar dacă în jumătatea de Românie, cea rurală, aceste instrumente de plată nu pot fi utilizate? Problema rezolvată în stil PSD.

Să zăbovim însă, un pic, și asupra stilului PNL. Pentru că SUA și Finlanda au fost indicate drept exemple de țări unde alocațiile se distribuie pe vouchere am căutat să aflu cum funcționează sistemul în țările indicate.

Prima constatare. De fapt o confirmare. În SUA nu există alocații pentru copii. Cel puțin nu în forma aplicată în Europa, ca o sumă fixă neimpozabilă acordată nediferențiat în funcție de veniturile părinților. Așa cum în Statele Unite nu există nici grădinițe de stat, americanii nu au parte decât de o scutire de impozit pe venitul anual denumită The Child Tax Credit (Credit Fiscal pentru Copii). Creditul fiscal este acordat doar cetățenilor americani care obțin, obligatoriu, venituri legale, în limita unui plafon maxim și numai pentru copiii ce nu au împlinit 17 ani.

Din 2018 sistemul a fost revizuit, în sensul că suma din impozitul de plată, lăsată la dispoziția părintelui, a urcat de la 1000 dolari la 2000 dolari. De asemenea o schimbare majoră a constat în faptul că în cazul în care contribuabilul are calculate impozite zero, fiscul îi rambursează cash 1.400 de dolari din cei 2000 dolari pentru fiecare copil eligibil. Într-o situație asemănătoare anterior, creditul fiscal de 1000 de dolari, nu se restituia. Unele state americane oferă un credit fiscal complementar care este parțial sau integral egal cu cel federal. În unele state, creditele sunt rambursabile de către stat, în altele, nu.  Nu este de mirare că problema celor 15 milioane de copiilor care trăiesc în sărăcie este considerată o rușine pentru SUA. La acest capitol prima economie a lumii este la nivelul Mexicului sau Turciei.

Finlandezii au un sistem asemănător celui românesc. Nu contează nivelul veniturilor, nici valoarea proprietăților. Pentru ca printele să primească alocație trebuie doar să aibă o locuință stabilă în Finlanda, împreună cu copilul său. Copii peste 15 ani care nu mai stau cu părinții pot primi separat alocația. Alocațiile se plătesc gradual, suma individuală crescând cu numărul copiilor în întreținere și se acordă până la vârsta de 17 ani. În 2020 alocația pentru un copil era 94.88 euro lunar si urca la 182,69 euro pentru fiecare copil de la cinci copii în sus. Asta într-o țară în care un salariu minim, deși nu este fixat prin lege este considerat în jurul a 1000 de euro, iar salariul mediu net, ajunge la 2500 de euro în Capitala, Helsinky.  Deci, cam așa stau lucrurile în SUA și Finlanda. Sisteme complet diferite adaptate realităților fiecărei țări.

Dar nici urmă de vouchere.  Până la urmă, dacă Guvernul Orban decide să restricționeze utilizarea alocației ținând cont de nevoile de educație și întreținere ale copilului poate inventa orice măsură. Dar numai după ce este regândit întreg sistemul de prestații sociale în care intră și alocațiile. Iar voucherele par mai curând  un exercițiu de imaginație decât o soluție de a stopa deturnarea de către părinți a ajutorelor financiare pentru copii.