MENIU

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu: "Am salvat Pilonul II de pensii"

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, spune că guvernul din care face parte a salvat Pilonul II de pensii, prin Ordonanța de urgență aprobată luni. Ministrul a anunțat la Realitatea Plus cu cât va crește contribuția la acest pilon de pensii private.

"Trebuie să luăm o decizie rapidă despre reforma sistemului de pensii. Am mai spus asta, există riscul să nu mai fie bani pentru pensii în viitor. Sistemul de pensii este ca un fel de Caristas, cât are cine să contribuie este ok, dar după aceea nu. Reformarea nu se întâmplă peste noapte. O să ne trezim cu această problemă peste câțiva ani, 15-20 de ani, dar timpul trece repede. Pentru cei care au cotizat nu vor mai fi bani, din cauze demografice. Avem două-trei exemple clare, Noua Zeelandă și Anglia care dau o mai mare putere sistemului de pensii private, acolo ai randament. Anul acesta am reușit să salvăm pilonul II, prin eliminarea acelei cerința de majorare de capital social pentru fondurile de pensii", a declarat ministrul Finanțelor la Realitatea Plus, marți seara.

Din 2021 Guvernul PNL intenționează să crească contribuția la Pilonul II de pensii, spune Florin Cîțu, în primă fază până la 5 la sută, iar din 2022 la 6 la sută din salariu, atât cât prevede legea.

"Se tot fac cârpeli pe termen scurt, s-a terminat cu acest sistem. Reformele reale trebuie să înceapă din 2021".

Ministrul a precizat că banii pentru pensii și salarii sunt incluși în buget până la finalul anului, de aceea s-a ajuns la un deficit estimat de 3,6 procente din PIB. "Nu am făcut șmecheria care s-a făcut anul trecut, să anunțăm un deficit mai mic, am inclus tot. Nu vrem să ascundem sub preș nimic", a mai spus Florin Cîțu.

Pensiile speciale trebuie eliminate

Florin Cîțu consideră că pensiile speciale trebuie eliminate cu totul și să nu mai existe "pensii nesimțite". Nu există două tipuri de Românii și două tipuri de români, spune Cîțu, singurul criteriu trebuie să fie contributivitatea.

"Atât timp cât avem o categegorie specială, vor apărea si altele, fiecare categorie crede că are motivele ei. Acum vedem că se cer pensii speciale și la Curtea de Conturi, Consililiul Concurenței, a început totul de la militari, vedeți unde s-a ajuns. Sunt categorii unde există dreptul de a avea pensii care nu sunt legate de contributivitate, sunt anumite prevederi internaționale, dar calculul acelei pensii este în atribuțiile Guvernului. Nu spune niciunde că acele pensii trebuie să fie nesimțite", a declarat Florin Cîțu.

Ministrul de Finanțe a reamintit că este dezbătut în Parlament un proiect al său privind pensiile speciale și că reformele reale, inclusiv reformarea sistemului de pensii, vor începe în anul 2021.