Marțea Mare. Ce nu trebuie să faci în această zi din Săptămâna Patimilor - E MARE PĂCAT
Marțea Mare. În Marțea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci "înțelepte" și cinci "neînțelepte", care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine "mire", iar Apostolii poartă numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este sufletul credinciosului.
Marțea Mare. În Pilda celor zece fecioare, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vestește sosirea lui.
Marțea Mare. Untdelemnul din candelele celor neînțelepte este pe sfârșite. Fecioarele "neînțelepte" vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele.
Marțea Mare. Mirele intră la nuntă împreună cu fecioarele "care erau gata de nuntă" și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele neînțelepte, dar vor găsi ușa închisă. Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne nouă". Mirele le răspunde: "Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi".
Marțea Mare. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu în voi", deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pildă se încheie cu aceste cuvinte: "Privegheați și va rugați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului" .
Marțea Mare. Hristos a dorit că prin această pildă să ne descopere importantă pregătirii în vederea judecății de apoi. De aici reiese că în vremea postului nu trebuie să ne oprim doar la înfrânare, nevoințe, metanii etc, ci toate acestea trebuie însoțite de milostenie.
Marțea Mare. Nu există osândă mai grea decât aceea de a-i rămâne necunoscut lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că somnul reprezintă moartea, iar strigarea de la miezul nopții, "Iată, mirele vine", reprezintă trâmbița arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemați la judecată.
Marțea Mare. Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei nunți. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi. Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni", potrivit crestinortodox.ro.
Marțea Mare. Predica ortodoxă din Marțea Mare le amintește credincioșilor că trebuie să se întărească în post, să nu cedeze lenei și adormirii sufletești, să păstreze trezvia duhovnicească. Cuvinte esențiale care se cântă în biserică în Marțea Mare, potrivit Triodului:
- Să lepădăm lenea departe de noi și să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase și cu cântări
- Să avem din destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtășire
- Zis-ai ucenicilor, Bunule, privegheați că nu știți ceasul în care va veni Domnul...
- De lenea sufletului meu dormitând eu, Mire-Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din virtuți și m-am asemănat fecioarelor neînțelepte, trândăvind în vremea lucrării...
- Stăpâne, scutură somnul meu cel întunecat, scoală-mă și mă primește în cămara ta, împreună cu fecioarele cele înțelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc și cântă neîncetat Doamne, slavă Ție!
Marţea Mare, numită şi Marţea Seacă, este ziua dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar şi propriile patimi.
Marţea Mare sau Marţea Seacă este şi ultima zi în care oamenii mai pot munci la câmp sau în care se mai spală şi se calcă. Se spune şi că bărbaţilor care îşi ajută soţiile cu treburile din casă le va merge bine tot anul.
Perioada de dinaintea Sfântului Paşti, numită şi Săptămâna Patimilor, este o săptămână sfântă şi binecuvântată, când credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, presărată cu rânduieli şi obiceiuri străvechi. În biserici se ţin zilnic slujbe speciale, numite Denii.