MENIU

Cine este văduva lui Mircea Diaconu? Regretatul actor a fost căsătorit zeci de ani cu o celebră actriță și regizoare

Văduva lui Mircea Diaconu este celebra actriță și regizoare Diana Lupescu. Cei doi au jucat împreună, atât pe scenă, cât și pe marele ecran, iar un moment de referință este "Buletin de București", o peliculă emblematică a anilor \"80.

Diana Lupescu și Mircea Diaconu și-au unit destinele în 1980, cu doi ani înainte de a juca în "Buletin de București".

„În 1979, prima noastră întâlnire a fost la Teatrul Bulandra, am vrut să fiu amabil cu o colegă actriţă, i-am oferit o cafea, m-a refuzat categoric. La a doua întâlnire, la mare, am pălăvrăgit şi cu asta basta. A venit toamna, în 1980, (...) ploua, i-am cerut telefonul Dianei, atât. Am simţit nevoia s-o sun, i-am zis că am treburi prin Moldova, pot să beau o cafea, la tine, la Bacău. Am ajuns acolo, «ai o cafea, că aşa ai zis», am băut o cafea în bucătărie, am vorbit de teatru, am mai intrat în sufragerie, nu m-am gândit la nimic înainte, dar în clipa aceea mi-a venit s-o întreb: «Dacă te-aş cere de soţie, ce-ai zice?». «Aş fi de acord», a răspuns ea. Am continuat să discutăm. Apoi, seara, am întrebat-o încă o dată: «Hai să fim şi serioşi, vrei?».”, a povestit Mircea Diaconu cu câțiva ani în urmă, într-o emisiune TV.

Cei doi au avut împreună doi copii, pe Ana și Victor, iar fiica lor i-a făcut și bunici în urmă cu 14 ani.

 

Mai multe articole despre:
vaduva mircea diaconu a murit mostenire