MENIU

ZILE LIBERE plătite pentru părinți: ei vor primi 75% din indemnizație pe toată perioada cât școlile sunt închise

Zile libere plătite pentru părinți în perioada suspendării școlilor

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care se acordă zile libere părinților în perioada în care școlile sunt închise. Proiectul a fost votat în unanimitate de parlamentari.

Astfel, părinții care au copii de până la 12 ani sau până la 26 de ani în cazul celor cu handicap, pot depune o cerere la angajator pentru a avea zile libere în perioada de timp cât școlile sunt închise.

Prevederile se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
  • a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară;
  • b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere.

De asemenea, deputaţii au introdus o nouă prevedere conform căreia "beneficiază de aceste prevederi şi părintele sau reprezentantul legal al cărui copil, cu vârsta de până la 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, suferă de o boală cronică, indiferent dacă activităţile didactice au fost sau nu au fost limitate ori suspendate", cu condiţia ca celălalt părinte să nu beneficieze de aceste zile libere.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere, dacă angajatul solicită acest drept. Este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.

Și Ministrul Muncii - Violeta Alexandru a precizat că un părinte din fiecare familie va primi 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut, în situația în care se vede nevoit să rămână acasă pentru a-și supraveghea copilul care studiază online. 

"Ştiu exact, în zona de competenţă a Ministerului Muncii, ce trebuie făcut pentru părinţii copiilor cu vârsta de până la 12 ani înscrişi în unităţile de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară. (...) Imediat după ce comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă au decis trecerea şcolilor în scenariul 3 (toate cursurile în sistem online) am iniţiat completări la cadrul legal existent pentru a putea acorda, şi în aceste cazuri, zile libere plătite (cu 75% din salariul brut dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut) pentru un părinte. (...) Completăm ceea ce deja avem în aplicare în urma evoluţiei situaţiei din ţară respectiv din şcoli”, a declarat Violeta Alexandru în momentul trecerii școlilor în sistem online.

Mai multe articole despre:
zile libere pentru parinti