MENIU

ZECI de români blocați pe Aeroportul din Cancun, Mexic. MĂRTURII de la fața locului

Romani blocati in Mexic

Mai mult de 80 de români acuză că sunt blocați în aeroportul din Cancun, Mexic. În timp ce unii au fost lăsați să intre în țară, alții au fost reținuți fără bagaje, bani și acte. Ministerul român de Externe spune că autoritățile mexicane au invocat motive de securitate pentru interzicerea accesului.

Autoritățile mexicane le-ar fi blocat accesul românilor pentru că aceștia nu ar fi putut justifica scopul călătoriei, conform surselor Realitatea PLUS. Mai mult, au apărut deja mărturii ale românilor aflați la Cancun, blocați în aeroport. Aceștia și-au spus povestea pe Facebook. 

Ce spun românii blocați pe aeroportul din Cancun, Mexic

Gabriel Honț: ”Autoritățile mexicane ne bruschează, suntem ținuți închiși și mergem la toaletă însoțiți. Guvernul mexican a arestat practic toți românii ajunși la control la Pașapoarte, li s-au confiscat telefoanele și nu au dreptul să sune la ambasadă. Eu scriu acest post din geanta de mână. Urmează să fim deportați cu primul zbor, peste 15 ore”.

Georgiana Năstase: „Doresc să fac publică întâmplarea prin care am trecut pe 30.01.2021. După un an greu pentru toți, la sfârșitul lui ianuarie aveam planificată o călătorie în familie către o destinație caldă, Cancun, Mexic.Am pregătit plecarea destul de sceptici știind că în vreme de COVID orice se poate întâmpla. Am fost bucuroși când ne-am văzut în avion și deja cu zâmbetul pe buze și parcă uitasem și de oboseală celor 13-14 ore de călătorit când am coborât și ne îndreptăm către controlul pașapoartelor. (…) Am ajuns toți 5 la ghișeu (mămică + bebe, soț, mamă și soacră), iar după verificarea actelor, eu și mama mea am fost invitate să-l urmăm pe agentul de la vamă, fără mai multe detalii. Am ajuns într-o încăpere cu mai mulți români (unii de pe zborul nostru Lufthansa, alții de pe cel de Air France) unde ni s-a cerut să completăm o fișa cu datele noastre și scopul călătoriei.

Erau semne că nu avem voie cu telefoane mobile și ceilalți români ne-a spus că ni le vor confisca dacă le folosim. Și de aici lucrurile au început să ia o întorsătură ciudată. Autoritățile locale nu vorbeau cu noi, singurele frânturi de informații pe care le-am avut au fost „avem o alertă pe numele vostru, sigur ați făcut voi ceva” „nu știm ce, trebuie să vedeți cu consulatul român”.

Conform Ministerului Afacerilor Externe, autoritățile mexicane le-au refuzat intrarea în țară românilor din cauză că aceștia nu și-ar fi justificat ”corespunzător” scopul călătoriei. În plus, ar fi apărut probleme legate de documentele de călătorie ale acestora. Reprezentanți ai MAE poartă discuții cu autoritățile mexicane pentru clarificarea situației.

Mai multe articole despre:
Mexic mae