Zăpadă de aproape 3 metri în România
Ultimul val de ninsori din această iarnă a adus un strat uriaș de zăpadă în România: aproape 3 metri!
Cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de aproape 2,7 metri, se înregistrează la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, unde este risc mare de avalanşă, potrivit unei informări a Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud.
Riscul mare, de gradul patru din cinci, de producere de avalanşe este la altitudinea de peste 1.800 de metri, în masivele Bucegi şi Făgăraş.
La altitudine mai mică de 1.800 de metri în munţii Bucegi şi Făgăraş, riscul de avalanşă este de gradul trei.
În următoarele 24 ore, vremea va fi rece în cea mai mare parte a zonei montane.