Vremea schimbă foaia: ploi şi vânt intens. Prognoza meteo pe trei zile
Vineri, maximele se vor încadra între 17 şi 27 de grade, mai scăzute pe litoral, spre 13...14 grade. În jumătatea de vest a ţării, în special seara pe arii extinse, vor fi averse şi descărcări electrice, iar local, mai ales în zona Munţilor Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.
În estul ţării vor fi unele înnorări, dar ploile se vor semnala izolat. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, dar mai ales la munte.
În Bucureşti, deşi temperatura aerului va scădea, vremea rămâne mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Vor fi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată, şi maxima va ajunge la 23 de grade.
La munte, înnorările se vor accentua treptat în masivele vestice şi sud-vestice unde, îndeosebi seara şi în cursul nopţii pe arii extinse se vor semnala averse şi descărcări electrice. În restul zonelor montane, însă, cerul va fi temporar noros, iar ploi de scurtă durată se vor semnala pe spaţii mici. Cantităţile de apă ce se vor cumula vor fi mai însemnate, local în zona Munţilor Banatului şi în grupa vestică a Carpaţilor Meridionali. La amiază, vor fi 16 grade la Păltinis, 18 la Preadeal, 13 grade la Semenic, 15 la Sinaia, 17 la Arieseni şi 12 grade la Vf. Toaca din masivul Ceahlau.
Sâmbătă se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii relativ extinse în jumătatea de vest a ţării şi local în rest. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va avea unele intensificări la munte, în est şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi în scădere, dar în regiunile extracarpatice vor fi tot deasupra celor normale pentru aceastei perioadă, astfel încât vor fi cuprinse între 13...14 grade pe litoral şi 24 de grade în sudul Munteniei.
În Capitală, vreme instabilă. După-amiaza vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi o maxima de 22 de grade.
Şi duminică o vreme închisă. Pe arii relativ extinse, în toate regiunile, temporar vor fi ploi, mai ales averse şi posibil descărcări electrice, iar vântul va avea unele intensificări în sud-vest şi la munte. Pe arii restrânse, cantităţile de apă cumulate vor fi mai însemnate, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali. Maximele se vor încadra între 15 garde la Timisoara si Miercurea Ciuc şi 23 de grade în Bacau, mai coborâte în zona Deltei Dunării, spre 13 grade.
Plouă şi in Bucureşti duminică, în jur de 11 grade dimineaţa şi 17-18 grade la amiaza.