MENIU

Vor dispărea bărbaţii? Ce spun oamenii de ştiinţă despre soarta cromozomului Y

Oamenii de ştiinţă spun că bărbaţii nu vor dispărea

În ultimii ani, circulaseră opinii privind o posibilă „dispariţie” a sexului masculin în viitor, pornind de la constatarea că cromozomul Y, specific sexului masculin, şi-a pierdut, în cursul evoluţiei sale, peste 95% dintre gene.

Dar această evoluţie nu implică în niciun caz o „dispariţie”, spun autorii unui studiu recent: ei au descoperit că, deşi cromozomul Y şi-a pierdut majoritatea genelor, le-a păstrat totuşi pe cele importante pentru supravieţuire şi care au roluri esenţiale în organism, scrie descopera.ro. Cromozomul Y are un rol principal în determinarea sexului embrionului uman, dar nu numai atât, arată un nou studiu: puţinele sale gene au multe funcţii importante în organism.

Aceste gene care au supravieţuit procesului de reducere treptată  a numărului de gene din cromozomul Y au supravieţuit tocmai pentru că au ceva special, explică Daniel W. Bellott, cercetător la Whitehead Institute for Biomedical Research, SUA.

Cromozomii umani ai sexului, X şi Y, şi-au început evoluţia acum 300 milioane de ani, diferenţiindu-se de ceilalţi cromozomi, non-sexuali. De-a lungul timpului, cromozomul X şi-a păstrat 98% dintre genele originale, în schimb cromozomul Y a rămas cu doar 3% dintre genele iniţiale. Acest fenomen a dus la ideea că acest cromozom s-ar găsi într-un proces de degenerare şi de extincţie care ar duce, în final, la dispariţia bărbaţilor.

Dar, în noul studiu, oamenii de ştiinţă au reconstituit evoluţia cromozomului Y la om şi alte 7 specii de mamifere, pentru a afla dacă supravieţuirea anumitor gene în cromozom s-a datorat doar şansei ori dacă aceste gene aveau ceva special care a făcut ca ele să fie menţinute în cursul evoluţiei.

Citeşte mai mult pe descopera.ro.

Mai multe articole despre:
bărbaţi dispariţie bărbaţi cromozom Y