MENIU

Protest în Parlament. Reziștii sunt împotriva legii care îi permite lui Iohannis să devină senator

A fost protest în Parlament! Reziștii au ajuns la senat în fața biroului președintelui cu pancarte pe care aveau diverse mesaje care fac referire la posibila candidatură a lui Klaus Iohannis la alegerile generale. 

„Ne pregătim sa avem un posibil senator absent în persoana domnului Klaus Iohannis. Să nu uităm că domnul președinte Iohannis a fost și un președinte absent având în vedere multele vacanțe de lux, fie de schi, fie de golf. Orice sport posibil, dacă se poate cât mai departe de casă și cu avioane cât mai luxoase. Este absolut penibil pentru democrația României să îl avem pe Iohannis coleg, aici în Senatul României”, a declarat senatorul Ștefan Pălărie.

„Logica ar fi ca președintele în funcție să fie deasupra partidelor. Ori ideea de candidatură independentă pe lista unui partid din punctul meu de vedere este forțată”, spune senatorul Narcis Mircescu.