MENIU

Vladimir Putin, noi declarații amenințătoare la adresa Occidentului: Crește riscul de conflict. Se agravează situația internațională

Vladimir Putin / Foto: Profi Media

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, vineri, că dorinţa Occidentului de a-şi menţine dominaţia pe scena mondială creşte riscurile de conflict, relatează Reuters. 

”Potenţialul de conflict în lume este în creştere, iar aceasta este o consecinţă directă a încercărilor elitelor occidentale de a-şi păstra dominaţia politică, financiară, militară şi ideologică prin orice mijloace”, a afirmat Vladirmir Putin.

”Ei sporesc în mod deliberat haosul şi agravează situaţia internaţională”, a acuzat Putin.

De asemenea, el a acuzat statele occidentale că ”exploatează” Ucraina şi îi folosesc poporul drept ”carne de tun” într-un conflict împotriva Rusiei.

Liderul rus a făcut aceste afirmaţii într-un mesaj video transmis la o reuniune a miniştrilor Apărării din cadrul Organizaţiei de Cooperare din Shanghai, grup ce reuneşte China, Rusia şi câteva foste ţări sovietice.

Putin a prezentat în repetate rânduri războiul din Ucraina – pe care Moscova îl numeşte ”operaţiune militară specială” – drept un conflict între Rusia şi Occident, criticându-i pe cei care au oferit sprijin militar şi financiar Kievului.

Ucraina, statele europene şi Statele Unite ale Americii susţin că Rusia a folosit pretextul preocupărilor de securitate cu scopul de a lansa un război cinic de agresiune împotriva vecinului său pro-european, în încercarea de a ocupa teritorii şi de a-l îndepărta de la putere pe preşedintele Volodimir Zelenski.

Mai multe articole despre:
vladimir putin