MENIU

Vlad Voiculescu despre facilități pentru cei vaccinați: „Nu se pune problema!”

Vlad Voiculescu spune nu, deocamdată, facilităților pentru românii vaccinați Foto Inquam

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decalrat că, cel puțin pe moment, nu se poate discuta despre acordarea unor facilități pentru românii care s-au vaccinat.

„Vaccinarea este voluntară. Nu se pune problema acordării unor facilităţi în acest moment. Cine vrea să se vaccineze este binevenit şi sunt vaccinuri şi vor fi în perioada următoare pentru toată lumea. Primim peste 7 milioane de vaccinuri doar în următoarele două luni”, a spus Voiculescu, după ce a participat la ceremonia prilejuită de aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului „Cantacuzino”.

El a precizat că la nivel internaţional există o discuţie privind posibilitatea participării persoanelor care se vaccinează şi se testează la anumite activităţi.

„E o discuţie la nivel internaţional. Cu siguranţă, la un moment dat, ar putea să existe o discuţie despre vaccinare, testare şi alte modalităţi de a participa la anumite activităţi în siguranţă, fie că vorbim despre restaurante, fie că vorbim despre diverse evenimente, dar nu avem în acest moment o discuţie în sensul acesta în România”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Vlad Voiculescu a făcut referire şi la protestele din ultimele zile.

„Secţiile ATI sunt pline. Sunt, de asemenea, oameni care sunt consultaţi în ambulanţă pentru că nu este loc în spital. Situaţia este critică. Protestele sunt în regulă, în principiu, dar nu fără purtarea măştii, nu cu punerea în pericol a altor persoane şi cu toţii suntem de acord cu sloganul „Jos pandemia!”, numai că singura posibilitate de a ajunge acolo, de a da jos pandemia este vaccinarea şi protejarea, protejarea inclusiv a oamenilor care ies la proteste şi a rudelor şi a apropiaţilor lor. Este vorba despre sănătatea fiecăruia dintre ei. (…) Eu nu înţeleg exact ce solicită cei care participă la aceste proteste. Pot înţelege că există o îngrijorare sau o nemulţumire apropo de o măsură sau alta, dar nu există nicio măsură care să fie luată pentru un alt scop, altul decât protejarea populaţiei, protejarea noastră a tuturor”, a spus el.

Mai multe articole despre:
vlad voiculescu vaccinati facilitati vaccinati