MENIU

Viorel Cataramă, primul candidat certificat de BEC pentru alegerile prezidențiale

Viorel Cataramă candidează la președinția României susținut de partidul politic Dreapta Liberală. El are ca slogan electoral: Muncești și câștigi - O Românie dreaptă!

Viorel Cataramă și-a depus, joi, dosarul de candidatură, la Biroul Elctoral Central, iar acesta a fost certificat, fiind primul dintre candidații anunțați care a anunțat validarea sa.

”Am venit astăzi (miercuri-n.r) la Biroul Electoral Central pentru a-mi depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Am depus un număr de peste 230.000 de semnături, care au fost verificate și acceptate.

Dosarul a fost acceptat. Mulțumesc membrilor partidului politic Dreapta Liberală și simpatizanților care au muncit pentru concretizarea acestei acțiuni. Voi candida sprijinit de Dreapta Liberală cu sloganul - Muncești și câștigi. O Românie dreaptă.

Voi promova ideile fundamentale ale programului politic al partidului din care fac parte și al cărui președinte sunt. Vom lupta pentru susținerea sectorului privat, promovarea exporturilor, descurajarea importurilor și a împrumuturilor externe. Vom milita pentru anularea ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă”, a declarat Viorel Cataramă, la Biroul Electoral Central.

BEC a certificat depunerea dosarului de candidatură. Au fost validate 230.341 semnături (720 au fost invalidate). Decizia de acceptare va fi luată într-o ședință ulterioară pentru toți candidații, în 24h după expirarea termenului de depunere.

Mai multe articole despre:
null