MENIU

Viiturile au făcut PRĂPĂD: o persoană a murit, iar alte două au fost luate de apele învolburate

Coşmarul apelor revine! Un om a murit şi alţi doi sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor torenţiale şi a inundaţiilor din Mehedinţi. Circulaţia pe unele drumuri a fost blocată, câteva trenuri au fost anulate, iar mai multe gospodării au ajuns sub ape. Lecţia naturii dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că autorităţile n-au învăţat nimic din istoria anilor trecuţi. Iar toamna e abia la început. 

O femeie insarcinata din localitatea Orsova a fost salvata cu ajutorul unei ambarcatiuni si transportata la Spitalul Judetean. In aceeasi localitate, o alta persoana aflata intr-un autoturism a fost surprinsa, maşina fiind blocat si acoperit cu pamant. Din pacate, persoana din autoturism a decedat. În prezent avem în derulare acţiuni de căutare, salvare a doua persoane dispărute.

Pericolul se menţine şi în zilele următoare, spun hidrologii. Ei se aşteaptă la creşteri de debite pe râurile din vestul şi sud-vestul ţării.

Directorul ANM, Ion Sandu, a avertizat că precipitaţiile vor continua.

Mai multe articole despre:
viituri ape involburate