MENIU

VIDEO | Viața în Capitală în condiții „ca la țară”

Multe cartiere rezidențiale din București nu beneficiază de utilități. Foto/Captură video

Viața nu e prea ușoară pentru cei care și-au cumpărat vile nou construite în apropierea Capitalei. Nu au canalizare, iar de apă caldă nici nu mai vorbim. Trebuie să suporte un miros groaznic, dar și noroiul prin care merg zilnic din cauza drumurilor neasfaltate. Tot ce le rămâne oamenilor este să facă sesizări la primărie și să spere că într-o zi vor putea trăi în condiții decente.

O echipă Realitatea PLUS a fost într-o comună care se află la câțiva kilometri de Capitală. La un ansamblu de vile construite unitar, fără infrastructură, apă caldă sau canalizare. Oamenii care și-au cumpărat locuințe în zonă au avut parte de multe neplăceri.

„Aici, in localitatea Tunari, astfel de cartiere se construiesc pe zi ce trece numai că asfaltul nu a apărut deocamndată, iar de apă și canal nici măcar nu poate fi vorba, spune Adrian, un locuitor al acestei zone.

Locatarii sunt nemulțumiți, însă, trăiesc cu speranța că vor avea cât de curând acces la toate utilitățile.

„Nu există canalizare, nu există apă curenta, doar gaze și curent electric. Momentan nu există, sper ca în perioada următoare vor fi. Nici pe celelalte străzi nu-i canalizare și apă. În 2017, când am luat casa nu era decolmatat, dar nici nu erau mirosuri dubioase, în 2018 a fost ok, în 2019 a mirosit tot anul. Cineva a deversat ceva în mod constant, după care a venit pandemia”, spune un locatar.

Astfel de ansambluri de locuințe apar în toate comunele de lângă Capitală. În lipsa infrastructurii, după investiții care se ridică chiar și la sute de mii de euro, oamenii stau în continuare în noroi, praf și mizerie și asteaptă o soluție de la autorități.