VIDEO | Un profesor de 75 de ani și-a transformat casa într-un muzeu istoric
Pasiunea de o viață și-a strâns-o acasă. Un profesor de 75 de ani din Caraș-Severin a adunat toată viața obiecte vechi și și-a deschis propriul muzeu. În satul Șopotu Vechi, colecționarul pasionat îi primește cu drag pe turiști și le prezintă povestea tuturor exponatelor încărcate de istorie.
Gheorghe Rancu a strâns de-a lungul vieții peste 3.000 de piese unicat pe care le-a expus în propria locuință, iar muzeul primește deja turiști.
”Sunt obiecte din epoca pietrei și tot așa cronologic până în epoca austriacă. Artefacte din Primul Război Mondial, un cufăr al unui soldat și cele 147 scrisori din Primul Război Mondial”, a declarat profesorul.
Obiectele vechi le-a obținut, în mare parte, de la sătenii. Unele le-a cumpărat, pe altele le-a primit.
Profesorul suportă toate cheltuielile pentru muzeu din pensia lui. Pentru că este un promotor al valorilor culturale, Gheorghe Rancu a fost decorat de-al lungul timpului și a devenit membru de onoare al mai multor localități.
Acesta visează că pasiunea sa va fi continuată de copiii săi, care vor primi moștenire obiectele unicat.