MENIU

VIDEO | Un castel medieval din Irlanda a devenit casa unor ucraineni refugiați din Zaporojie

Refugiați ucraineni / Sursa foto: Profi Media

Un castel medieval din Irlanda a devenit „casă” pentru cetățeni ucraineni fugiți din calea războiului. Oamenii provin din Zaporojie, localitate aflată foarte aproape de Mariupol, cel mai bombardat oraș al Ucrainei. Odată ajunși în Irlanda, unii dintre aceștia și-au găsit și locuri de muncă.

Castelul din Irlanda, care acum găzduiește refugiați, a fost construit în secolul al XV-lea și este locuința lui Barry Haughian. Atunci când ucrainenii au început să își părăsească casele din cauza ivaziei rusești, irlandezul s-a îmbarcat într-un avion spre Polonia.

De acolo a preluat 11 ucraineni din Zaporojie, pe care i-a dus la castelul Ballindooley, relatează Reuters. La o lună după ce au sosit, cinci dintre refugiaţi şi-au găsit locuri de muncă, iar copiii lor merg la şcoală.

Una dintre persoanele găzduite din castel este Maria Nazariuc, care are 20 de ani, și care povestește cum sunetele bombelor i-au rămas impregnate în memorie. Calatoria a durat trei zile și 28 de ore de așteptare la granița poloneză.

A ajuns în Irlanda alături de mama ei, dar a lăsat în urmă doi frați, o soră și pe bunica ei. Acum, lucrează la un centru pentru grădinărit din apropierea castelului.

Oamenii găzduiţi în castel fac parte din cei 23.000 de refugiaţi ucaineni care au ajuns până în prezent în Irlanda. Guvernul se aşteaptă ca numărul lor să crească de patru ori – echivalentul a două procente din populaţie.

Mai multe articole despre:
castel medieval irlanda refugiati ucraineni