VIDEO | Tragedie fără margini: 18 morți și 200 de dispăruți. Noi informații după prăbușirea ghețarului din Himalaya
Bilanțul tragediei de duminică, din nordul Indiei, a fost actualizat la 18 decese și peste 200 de dispăruți. Autoritățile sunt în stare de alertă maximă după ce un fragment dintr-un ghețar s-a prăbușit și a distrus un baraj. Operațiunile de salvare sunt în desfășurare.
Tragedia s-a produs în districtul Chamoli din statul Uttarakhand, situat în masivul Himalaya, la aproximativ 2.000 de metri deasupra nivelului mării.
Satele din regiune au fost evacuate după ce viitura care au purtat cu ea fragmente din gheţar a avariat două centrale hidroelectrice. Cinci poduri și mai multe drumuri au fost, de asemenea, distruse.
După tragedie, peste 200 de persoane au fost date dispărute. În cadrul operațiunilor de salvare, care au continuat și duminică noapte, au fost recuperate 18 cadavre, iar 25 de oameni au fost salvați. Cei mai mulți dintre cei dispăruți erau muncitori care lucrau la centrale.
Autoritățile depun eforturi pentru salvarea a aproximativ 30 de lucrători rămaşi blocaţi în tunelul uneia dintre centrale, a anunțat poliția locală. Operațiunile de salvare sunt îngreunate de terenul accidentat, temperaturile scăzute, noroiul şi resturile din tunel.
Din cauza topografiei sale deluroase, regiunea în care s-a produs viitura este predispusă la astfel de dezastre naturale. Experţii sunt de părere că degradarea mediului înconjurător, provocată de lărgirea drumurilor şi amenajarea de hidrocentrale, au făcut ca întreaga zonă să devină şi mai vulnerabilă, notează Agerpres.