MENIU

VIDEO Descoperire arheologică importantă, în Cluj

foto: captură Facebook

Un sarcofag intact a fost descoperit în timpul unor lucrări de modernizare din Cluj-Napoca. Cercetătorii spun că sarcofagele intacte sunt foare rare, iar osemintele aflate înauntru aparțin unei persoane importante, potrivit Realitatea Plus. 

Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor de modernizare de pe Bulevardul 21 Decembrie. A fost anunţat Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei care a preluat sarcofagul.

”Sunt rare sarcofagele nejefuite și ăsta este unul dintre puținele cazuri pe care le avem”, a declarat Felix Marcu, managerul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

O comisie de cercetători a asistat la deschiderea sarcofagului. Înăuntru s-au descoperit osemintele unui adolescent care, spun specialiştii, ar fi făcut parte dintr-o familie importantă.

”Cu ocazia săpării unei gropi pentru un stâlp, a fost descoperit sarcofagul de piatră. Sarcofagul este asociat persoanelor mai importante, fiind o formă mai rară de înmormântare, deci era un om important din oraș”, a explicat și cercetătorul Adrian Ursuțiu. 

Singurul material arheologic descoperit, în afară de schelet, a fost o monedă. Urmează să fie determinate şi alte detalii legate de mormânt cu ajutorul analizelor.