VIDEO - Cristian Rizea, luat pe sus de cinci echipaje de poliție - Ce motiv FALS au invocat oamenii legii - DOVADA abuzului
Cinci echipaje de poliție au dat buzna peste jurnalistul și politicianul Cristian Rizea joi seara, 1 septembrie, chiar în timpul unei intervenții LIVE. Polițiștii l-au luat la secția de poliție, sub pretextul că ar fi săvârșit un accident rutier, și că ar fi fugit de la fața locului, scrie realitateadinmoldova.md.
Cristian Riza a fost luat la secția de poliție după intervenția a cinci echipaje care au dat buzna peste politician chiar în timp ce acesta era live pe rețelele de socializare, notează realitateadinmoldova.net. Intervenția excesivă a poliției a fost ca urmare a unui presupus accident rutier.
Polițiștii au acționat în baza unei informații eronate despre Cristian Rizea, publicată de jurnalistul Vadim Ungureanu pe canalul său de telegram Ungureanu 112, conform sursei citate.
“Range Rover-ul cu plăcuțe de înmatriculare MAN 1 este căutat de oamenii legii, după ce ar fi comis un accident rutier și a plecat nestingherit de nimeni de la fața locului”.
Vadim Ungureanu și-a dezinformat însă intenționat cititorii de pe Telegram, așa cum știa ce s-a întâmplat în realitate. A acționat însă jurnalistul la ordinul șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, unul dintre oamenii Anei Revenco. De câteva zile, acesta caută cu disperare un motiv ca să-l aresteze pe Cristian Rizea, din cauza dezvăluirilor pe care le face despre abuzurile conducerii MAI, în special, despre trecutul penal al ministrei de Interne.
Ce s-a întâmplat în realitate? Iată ce spune Cristian Rizea:
“Veneam de la Valea Crucii. Mergeam regulamentar. În dreapta- Grădina Zoologică. Șoferul conducea, eu stăteam în dreapta lui. Am ajuns jos la semafor. Așteptam să se facă verde. Și, în acel moment, o Dacie Logan mi-a atins ușor mașina din spate. Parcă s-a lipit, i-o fi alunecat poate puțin piciorul. Nu am dat importanță la așa ceva. Am tras pe dreapta. Șoferul Daciei Logan, la fel. Ne-am uitat la mașina mea, nu era nimic. Am avut intuiția să-i fotografiez mașina. Nu a vrut să lase numărul de telefon. Ai vreo pretenție, l-a întrebat șoferul meu? Și el a zis nu. Și ne-am spus la revedere”, a declarat Rizea citat de realitateadin moldova.md.
Aflați mai multe de pe realitateadinmoldova.md.