VIDEO Bătrân găsit în zona unei mlaştini din Slatina. Era dispărut de trei zile
Un bărbat de 87 de ani, din Slatina, a fost salvat de pompierii militari, după ce a fost găsit într-o mlaştină de la marginea oraşului. Bătrânul dispăruse de acasă încă de marţi, însă familia a anunţat poliţia abia miercuri seară. Potrivit oamenilor legii, bătânul a fost găsit la aproximativ 18 ore din momentul în care fiul acestuia a anunţat dispariţia, relatează realitateadeolt.net.
„Bărbatul a fost găsit în zona de periferie a municipiului Slatina, căzut într-o râpă, cu vegetatie înaltă și apă, fiind extras și preluat de paramedicii SMURD și echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
Paramedicii SMURD au coborât la bătrân pentru a-i acorda primul ajutor, ulterior a fost transportat la UPU.
„Pacientul, în vârstă de 87 de ani, a fost adus într-o zonă sigură de echipajele de pompieri și preluat de cadrele medicale, conștient, cu hipotermie. Acesta a fost transportat la UPU Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
Mai multe articole despre: