VIDEO Accident grav în jud. Teleorman. 2 copii, loviți de un șofer care participa la o cursă ilegală
Accident grav în județul Teleorman. 2 copii aflați pe marginea drumului au fost loviți de un autoturism care ar fi participat la o cursă ilegală de mașini. Una dintre victime, de 12 ani, este în stare gravă și a fost transportată cu elicopterul la spital.
Un copil de 12 ani a fost rănit grav și a fost transportat la București cu un elicopter SMURD, iar altul, de 9 ani, a fost rănit la picior după o cursă ilegală de mașini, desfășurată pe fostul aerodrom din localitatea Siliștea Gumești, județul Teleorman, potrivit totalimpact.ro.
Șoferul care a provocat accidentul are 17 ani și nu deține permis de conducere.
Martorii spun că acesta a ajuns în zonă cu mașina, din Argeș, împreună bunicul său, care ar fi condus până la aerodrom, iar de acolo s-a urcat el la volan, nefiind drum public.
sursă: totalimpact.ro