MENIU

VICTOR PONTA: Scutirea de impozit a profitului reinvestit, unul din obiectivele realizabile

VICTOR PONTA: Scutirea de impozit a profitului reinvestit, unul din obiectivele realizabile

VICTOR PONTA. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al PSD, că scutirea de impozit a profitului reinvestit reprezintă unul dintre obiectivele realizabile în 2014.

VICTOR PONTA. Întrebat dacă propunerea PNL de scutire de impozit pe profitul reinvestit are şanse, Ponta a precizat: "Are foarte mari, pentru că lucrurile au mers bine în 2013".

"Am stat bine şi cu creşterea economică şi cu deficitul şi cu absorbţia de fonduri europene şi atunci evident că în 2014 putem să continuăm măsurile de stimulare pe de o parte a echilibrelor sociale la pensii la salarii, pe de altă parte pentru industria privată. Creşterea exporturilor şi creşterea producţiei industriale au fost foarte importante şi suntem pe acelaşi trend crescător. Evident că ne putem permite când lucrurile merg bine să mergem cu asemenea măsuri în continuare", a spus Ponta.

VICTOR PONTA. El a precizat că şi investiţiile au crescut în 2013.

"Am văzut că şi investiţiile au crescut în 2013, deşi tot felul de oameni se plângeau că o să fie dezastru. Nu a fost nicun dezastru, dimpotrivă, suntem pe plus", a adăugat Ponta.

"Deci, da, scutirea de impozit a profitului reinvestit e unul din obiectivele realizabile", a subliniat premierul.

El a precizat că scăderea CAS va intra în vigoare de la 1 iulie, aşa cum s-a stabilit.

Vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru de Finanţe, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta premier profit reinvestit