MENIU

Vești teribile despre Rona Hartner, în lupta sa cu cancerul - Mesaj sfâșietor transmis de sora îndrăgitei artiste

Clipe foarte grele pentru Rona Hartner și familia sa. Un mesaj sfâșietor a fost transmis de sora sa la o lună după ce artista anunțase că se văd primele semne de vindecare după cancer.

 

„Bună seara la toată lumea,
Sunt Rinda, sora Ronei.
Vă scriu să vă cer gânduri bune și rugăciuni pentru sora mea, care își trăiește ultimile clipe
Ne scuzați dacă nu răspundem la mesaje, în aceste clipe dificile, vrem să fim cu ea și cu fetița ei.
Dumnezeu să-i aline suferința și să o primească la el”, a scris sora Ronei Hartner.
 
 
Lupta Ronei Hartner cu cancerul durează de mai multe luni, după ce s-a îmbolnăvit pentru a doua oară în ultimii patru ani. După ce anuțase, în octombrie, că a învins cancerul, actrița mărturisea că are din nou probleme de sănătate, la începutul lunii noiembrie.
 
„Trec printr-o mică încercare de sănătate. Nu știu dacă voi face sărbătorile în țară sau în Canada, cu familia mea! Nu prea pot să îmi programez nimic pentru că a crescut… una din metastaze a devenit puțin rebelă, cea de pe creier. În timp ce tot organismul este vindecat a apărut o metastază puțin rebelă și trebuie să o țin în frâu acum și să fac radioterapie”, a spus Rona Hartner, pentru ciao.ro.
 

Rona Hartner, diagnosticată din nou cu cancer - Mesaj despre lupta contracronometru dusă de artistă pentru viață

 
În urmă cu o lună, Rona Hartner anunța că s-ar fi vindecat de cancer, deși boala era în stadiul IV, cu metastaze, potrivit medicilor care au diagnosticat-o în vara acestui an. La mijlocul lunii iulie a acestui an, Rona Hartner a primit vestea dureroasă din partea medicilor.
 
Rona Hartner a mărturisit, într-un postare video pe pagina personală de Facebook, că, în urma unui control medical, a aflat că are cancer pulmonar, în stadiul patru, cu metastaze la creier.
 
Timp de două luni, Rona Hartner s-a chinuit cu o tuse care nu-i dădea pace. A mers la medicii din Franța, dar tot un doctor din România a descoperit de ce suferea de fapt. După ce a aflat diagnosticul crunt, cântăreața s-a întors la Paris, acolo unde și locuiește, pentru a se trata.

„Diagnosticul ăsta mi-a dat mult de meditat. Săptămâna trecută am făcut biopsie. Aflu ce este pe 27 iulie. O să fac tot ce spun doctorii, toate tratamentele. Știu că Dumnezeu mă iubește, e alături de fiecare dintre noi”, declara Rona Hartner, vizibil marcată de suferință, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

„Am aflat că nu a recidivat cancerul, dar ca am un alt cancer. La plămâni cu niște metastaze la creier. Recunosc că m-am întristat. E fază patru, cam avansat. Nu știu ce desfășurare va avea. Se comportă cam agresiv!”, a povestit atunci artista, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Rona Hartner, primele mărturisiri după ce a fost diagnosticată cu cancer în ultimul stadiu: „Nu mai am voie să urc pe scenă”

Artista a mai fost diagnosticată cu cancer de colon și de ficat, în anul 2019. Atunci, după tratamente îndelungate a reușit să se vindece.

„Vreau să vă rog pe această cale să nu vă fie frică să vă duceți la doctor când vă simțiți rău. Pentru că poate fi mai rău decât ce pare”, declara atunci Rona Hartner.

În urmă cu 4 ani, Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat, iar într-un an a reușit să se vindece. Din păcate, boala i-a recidivat în acest an și a fost diagnosticată cu cancer la plămâni și metastaze pe creier.
 
Diagnosticată cu cancer la colon și la ficat în 2019, Rona Hartner s-a vindecat un an mai târziu. Acum, însă, patru ani mai târziu, boala a recidivat. Artista are cancer în ultimul stadiu, cu metastaze pe creier. 

La începutul lunii octombrie 2023, Rona Hartner a mărturisit că a urmat un tratament despre care susține că a fost un adevărat miracol și, în doar două săptămâni, chimioterapia a început să dea roade.

„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Medicii au găsit un remediu-miracol, un medicament foarte periculos, ca orice chimioterapie, cu 13 pagini de efecte secundare. Se pare că Dumnezeu a vrut să n-am niciun efect secundar, ba dimpotrivă, să îmi facă un miracol și să mă vindec în două săptămâni”, a spus artista într-un interviu pentru fanatik.ro.

Actrița Rona Hartner, mărturisiri cutremurătoare: Am cancer de fumător, în corp de nefumător

Rona Hartner  a vorbit în exclusivitate la Realitatea PLUS despre problemele cu care se confruntă și spune că a făcut cancer din cauza radiațiilor accidentului nuclear de la Cernobîl, de acum 37 de ani. Totuși, ea a declarat și atunci că nu își pierde speranța și are încredere în Dumnezeu că totul va fi bine. 

 

Mai multe articole despre:
rona hartner cancer rona hartner