MENIU

UNJR: Alegerea conducerii CSM stă şi în acest an sub semnul totalei lipse de transparenţă

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) susţine că alegerea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii stă şi în acest an sub semnul totalei lipse de transparenţă şi condamnă perpetuarea acestei proceduri "complet neloiale şi lipsite de respect faţă de menirea acestei instituţii".

"În lipsa unei alte modalităţi de tragere la răspundere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii faţă de corpul magistraţilor, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă public atitudinea acestora, considerînd-o iresponsabilă, abuzivă şi contrară principiilor care ar trebui sa fie împărtăşite de toţi magistraţii, inclusiv şi în special de cei care membrii CSM", a spus preşedintele UNJR, judecător Natalia Roman, citată într-un comunicat de presă.

În urmă cu un an, UNJR făcea un apel public la transparenţă, subliniind că "perpetuarea acestei modalităţi de alegere a conducerii Consiliului, prin anunţarea doar în cadrul şedinţei a candidaturilor şi a proiectelor este inacceptabilă, fiind în totală contradicţie cu principiile transparenţei şi responsabilităţii asumate în mod explicit de fiecare dintre membrii actualului CSM".

"În ciuda acestui fapt, precum şi a votului de blam dat în mod covârşitor anul trecut Consiliului prin revocarea a doi dintre membrii săi, membrii CSM au înţeles să adopte aceeaşi conduită, sfidând orice reguli minime de responsabilitate şi respect faţă de corpul magistraţilor şi faţă de societate, norme ce impun o completă transparenţă în proceduri de o importanţă atât de mare precum cea a alegerii conducerii acestuia", a mai spus Natalia Roman.

UNJR cere public Ministrului Justiţiei adoptarea urgentă a unui proiect de lege în acest sens, în condiţiile în care, "contrar imperativelor legale", normele ce prevedeau posibilitatea revocării membrilor CSM declarate neconstituţionale nu au fost modificate, pentru a fi puse în acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Judecătorul Adrian Bordea şi-a anunţat, luni, condidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar procurorii Bogdan Gabor şi Gheorghe Muscalu s-au înscris în cursă pentru funcţia de vicepreşedinte.

Mai multe articole despre:
alegeri CSM judecător UNJR