Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar-Arseni din București, INUNDATĂ după ploaie
Ploaia abundentă a afectat Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar-Arseni din București. Conducerea spitalului a fost nevoită să decidă mutarea pacienților către Spitalul Sfântul Ioan din București.
„În jurul orelor 21:20 în spațiul dedicat Urgențelor Minore precum și în cel al Izolatorului din cadrul Unității de Primiri Urgențe a SCUBA s-a observat o infiltrare masivă de apă, din tavan. Consolele de oxigen și gaze au fost inundate. Pentru siguranța pacienților și a personalului, a fost întrerupt curentul electric.
Pacienții aflați în UPU (6 persoane) au fost transferați la Sf. Ioan, iar celelalte urgențe cu excepția Stemi au fost redirecționate.
Împreună cu reprezentanții Primăriei Sector 4 evaluăm din punct de vedere tehnic situația și vom reveni cu informații”, au transmis reprezentanții unității sanitare.