MENIU

Un tramvai a deraiat în Capitală. Circulația blocată

Circulaţia tramvaielor 14, 40, 55 şi 56 a fost blocată luni dimineaţa în jur de 45 de minute din cauza unui tramvai de pe linia 14 care a deraiat pe Calea Călăraşilor, sens Bulevardul Ferdinand, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti (STB) pe Twitter.

Incidentul s-a produs la ora 7:55. În zonă au fost aduse mijloace de intervenţie, pentru repunerea tramvaiului pe şine. Până la reluarea circulaţiei, tramvaiele liniilor 14 şi 55 au circulat deviat pe traseul liniilor 40 şi 56.

Circulaţia a fost reluată în jurul orei 8:40, anunţă STB.

Mai multe articole despre:
tramvai tramvai deraiat