Un român de pe lista Most Wanted, prins în Spania. A fost condamnat la 10 ani de închisoare
Un român, acuzat de trafic de persoane și trafic de minori, aflat pe lista Most Wanted a poliției, a fost prins în Spania. Claudiu Piclișan este condamnat la zece ani de închisoare și urmează să fie adus în România.
La data de 29 ianuarie a.c., în urma schimbului de informații realizat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigații Criminale și Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., cu Biroul Sirene Spania, a fost depistat, în localitatea Tarragona, Spania, un bărbat, de 50 de ani, din județul Alba, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minor sub forma exploatării sexuale, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
La data de 7 octombrie 2010, Biroul Sirene România a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pe numele bărbatului, cetățean român, solicitându-se arestarea acestuia în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Alba, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minor sub forma exploatării sexuale, arată sursa citată.
În fapt, în perioada noiembrie 2004 – octombrie 2005, bărbatul, împreună cu un alt cercetat, au recrutat, cazat sau primit prin fraudă ori înșelăciune mai multe persoane de sex feminin, atât majore cât și minore, în scopul exploatării sexuale a acestora. Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 10 ani de închisoare.
În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.