Un mausoleu regal, vechi de 2100 ani, descoperit în China
Un mausoleu vechi de 2100 ani, construit pentru un rege pe nume Liu Fei, a fost descoperit în districtul administrativ Xuyi din provincia chineză Jiangsu, conform Live Science, informează AGERPRES.
Regele Liu Fei a murit în anul 128 î.Hr., după 26 de ani în care s-a aflat la conducerea regatului Jiangdu, din cadrul Imperiului Chinez.
Deși mausoleul a fost prădat în trecut, arheologii au reușit să recupereze peste 10.000 de artefacte, printre care și obiecte din aur, argint, bronz și jad. De asemenea, au fost descoperite mai multe care de luptă de diferite dimensiuni.
Excavat între anii 2009 și 2011, mausoleul cuprinde "trei morminte principale, 11 morminte pentru servitori, două gropi pentru care și cai și două gropi pentru arme". Arheologii de la Muzeul din Nanjing au identificat și rămășițele zidului exterior al necropolei. Zidul avea aproximativ 490 de metri lungime pe fiecare latură.
Mormântul era acoperit de un gorgan care avea înălțimea de 150 de metri. Necropola cuprindea și două coridoare de acces spre camera mortuară, un spațiu vast ce măsura 35 de metri lungime și 26 de metri lățime.
Conform arheologilor, regele Liu Fei a fost înmormântat cu numeroase obiecte menite să-i asigure luxul necesar rangului său pe lumea cealaltă.
"Liu Fei prețuia mai presus de orice curajul și puterea fizică. El a construit palate și turnuri de observare și invita la curtea sa tot felul de eroi și oameni puternici din toată părțile lumii", scria istoricul antic Sima Qian (145-86 î.Hr). "Viața sa a fost marcată de aroganță și lux duse până la extrem", conform cronicarului.
Camera mortuară a mausoleului este împărțită într-o serie de coridoare și camere mai mici. Aici au fost descoperite numeroase arme, printre care săbii din fier, părți de arbalete, halebarde, cuțite de luptă, scuturi și peste 20 de replici ale unor care de luptă.
În afara armelor, arheologii au descoperit și instrumente muzicale, printre care clopote, părți de țitere (instrument cu coarde metalice) și cuie de jad pentru acordare, decorate cu capete de dragon.
Familia regală a avut grijă și de nevoile financiare ale lui Liu Fei în lumea de dincolo, regele fiind îngropat împreună cu un tezaur format din peste 100.000 de monede banliang.
În alte secțiuni ale camerei mortuare arheologii au descoperit obiecte de uz casnic, printre care lămpi în formă de gâscă și lămpi în formă de căprioară, dar și un lavoar din argint. Regele dispunea și de obiecte de bucătărie și alimente pentru lumea de dincolo. Arheologii au descoperit în mormânt cazane din bronz, trepiede, oale, vase pentru păstrarea vinului, felurite cupe și ulcioare, precum și scoici, oase de animale și semințe de fructe.
Din nefericire sarcofagul regal a fost distrus, iar rămășițele regelui nu au fost găsite. "În apropierea locului unde au fost identificate resturi ale sarcofagului au fost găsite piese și fragmente din jad ce făceau parte din costumul ceremonial cu care a fost înmormântat regele".
Lângă mormântul regal a mai fost descoperit un mormânt, probabil al unui dregător de rang înalt de la curtea regală. "Sarcofagul de jad din acest mormânt reprezintă o descoperire cu totul remarcabilă. Deși camera principală a acestui mormânt a fost jefuită, sarcofagul de jad a rămas încă intact, fiind singurul sarcofag de acest fel, în stare bună, descoperit vreodată în istoria arheologiei chineze", conform cercetătorilor chinezi.
Acest al doilea mormânt conținea, de asemenea, două gropi pentru care de luptă și cai și două gropi în care au fost depuse arme.
O serie de 11 morminte pentru servitori au fost descoperite la nord de mormântul regal. Unul dintre aceste morminte conținea două catarame de centură din aur, una de forma unei gâște sălbatice, iar cealaltă de forma unui iepure. Un alt mormânt conținea artefacte gravate cu numele "Nao". Vechile texte menționează că Liu Fei avea o consoartă pe nume "Nao", a cărei frumusețe era atât de mare încât după moartea lui Liu Fei a devenit consoarta fiului acestuia, Liu Jian și apoi consoarta unui alt rege pe nume Liu Pengzu. Inscripțiile descoperite în mormânt sugerează că persoana îngropată acolo era înrudită cu consoarta regală.
În perioada secolului 2 î.Hr., China era unul dintre cele mai mari și mai bogate imperii de pe Pământ. Împăratul Chinei nu deținea însă puterea absolută, ci o împărțea cu mai mulți regi pe care încerca să-i țină sub control. Acești regi puteau ajunge să dețină mari avuții și în anumite perioade s-au ridicat împotriva împăratului. La aproximativ 7 ani după moartea regelui Liu Fei, împăratul Chinei a preluat personal controlul regatului Jiangdu pentru că Liu Jian, fiul și succesorul la tron al lui Liu Fei, ar fi participat la un complot împotriva suveranului său.
Istoricii din acea perioadă au încercat să justifice acțiunile împăratului, susținând că, pe lângă faptul că s-a ridicat împotriva suveranului său, Liu Jian ar fi comis numeroase alte fărădelegi, printre care și organizarea unei orgii sexuale alături de zece femei într-un cort instalat deasupra mormântului tatălui său.