MENIU

Un copil de 3 ani a murit înecat după ce a căzut de pe o punte din lemn! Tragedia s-a petrecut sub ochii mamei și ai fraților săi

Echipaj prim-ajutor

Un copil de 3 ani a murit, marţi, după ce a căzut în râu şi s-a înecat. Incidentul s-a petrecut în localitatea Putna, din judeţul Caraş-Severin. Băiatul a fost scos din apă de localnici. Echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului i-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Din primele informații, băiatul traversa râul pe o punte de lemn, împreună cu mama sa şi cu alţi doi fraţi, când cel mai probabil s-a dezechilibrat și a căzut în apă.

”Din primele cercetări s-a stabilit că minorul de 3 ani se afla împreună cu mama acestuia şi cu cei doi fraţi minori şi toţi ar fi intenţionat să traverseze râul Putna, trecând peste o punte de lemn, moment în care minorul ar fi alunecat şi ar fi căzut în albia râului, fiind găsit de localnici la aproximativ 1,5 km distanţă de localitatea Putna, în stare de inconştienţă”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

Copilului i s-au aplicat manevre de resuscitare de către personalul medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ), ulterior fiind declarat decesul acestuia.

Poliţiştii fac cercetarea la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul. Cauzele decesului vor fi stabilite în urma efectuării necropsiei. În cauză a fostd eschis un dosar penal.

Mai multe articole despre:
copil copil inecat rau punte lemn caras severin