MENIU

Un computer va putea prezice moartea

Un computer va putea prezice moartea

Echipa de la Universitatea din East Anglia, Marea Britanie, lucrează la dezvoltarea unui test care va prezice cu exactitate moartea omului prin compilarea informaţiilor din cardurile de date de sănătate, potrivit Descoperă.

Aceştia speră să dezvolte noi metode pentru a prezice cât timp au de trăit oamenii, ajutându-i astfel să îşi petreacă timpul liber şi să îşi cheltuie banii cu mai multă înţelepciune.

La începutul acestui an, echipa a primit un grant de 800.000 £ (1,1 milioane de dolari), de la Facultatea de Actuar, pentru activităţile profesioniştilor implicaţi în managementul riscului.

Ca parte a proiectului, ce va dura patru ani, echipa UEA va cerceta "multiple date" despre stilul de viaţă şi bolile persoanelor pentru a construi un model ce va putea prezice speranţa de viaţă. Ei se vor concentra asupra impactului condiţiilor de sănătate pe termen lung, dar şi asupra tratamentelor necesare persoanei, scrie Descoperă.

"Dorim să dezvoltăm instrumente software care să utilizeze informaţii colectate în mod obişnuit de către furnizorii de servicii medicale pentru a prognoza longevitatea indivizilor", a explicat profesorul Elena Kulinskaya, de la Şcoala de ştiinţe computerizate UEA, care este lider de cercetare.

Proiectul va implica o colaborare între diferiţi experţi precum oameni de ştiinţă, analişti, specialişti IT şi personal medical de la Şcoala Medicală de Ştiinţe Computerizate UEA. În plus, echipa va fi asistată de experţi tehnici de la compania de asigurări Aviva.

Mai multe articole despre:
moartea computer