MENIU

Un bărbat din Timișoara și-a stropit soția cu benzină și i-a dat foc. Femeia a murit la spital

Un bărbat din Timișoara și-a stropit soția cu benzină și i-a dat foc. Femeia a murit la spital

O femeie din Timişoara a murit, după ce soţul ei a stropit-o cu benzină şi apoi i-a dat foc, în urma unui conflict. Bărbatul iniţial nu şi-a recunoscut fapta, însă după ce soţia lui a murit, le-a spus poliţiştilor cum s-a întâmplat incidentul. Acesta a fost arestat preventiv, relatează News.ro.

Cei doi au divorţat în urmă cu mai multă vreme, dar recent s-au împăcat şi locuiau în Timişoara, în cartierul Ronaţ. În urmă cu cinci zile a izbucnit un conflict între cei doi, iar bărbatul a stropit-o pe femeie cu benzină, a aprins o brichetă şi i-a dat foc. În urma rănilor, femeia a fost transportată de urgenţă la spital.

Agresorul ei a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, când şi-a dat seama ce a făcut.

În urma arsurilor, femeia a murit la spital.

În faţa poliţiştilor, bărbatul a susţinut iniţial că au făcut grătar în curtea casei şi că femeia s-a ars accidental la foc.

După ce aceasta a murit, bărbatul a recunoscut tot ceea ce a făcut. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de omor.

Mai multe articole despre:
barbat timisoara benzina sotie