Un bărbat din Suceava a încercat să se sinucidă de două ori în aceeași zi. Incredibil cum a fost salvat
Un bărbat de 50 de ani, din județul Suceava, a încercat să se sinucidă de două ori în aceeași zi, dar, din fericire, a fost salvat de fiecare dată.
Bărbatul a intenționat să se electrocuteze, astfel că a introdus o sârmă într-o priză din casă, însă nu a reușit să își ducă planul la capăt, deoarece siguranța electrică a sărit și s-a oprit curentul în toată casa.
Acesta a mai avut o încercare de a-și lua viața, în aceeași zi. S-a înjunghiat în abdomen, dar soția lui l-a observat la timp pentru a chema ambulanța și a-l salva.
Suceveanul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a primit îngrijiri medicale.
Deocamdată, nu se cunosc motivele pentru care bărbatul a vrut să decurgă la acest gest extrem.