Un bărbat a murit strivit de copacul pe care îl tăia
Un bărbat a murit strivit de copacul pe care îl tăia. Incidentul a avut loc în Suceava, informează realitateadesuceava.net.
Bărbatul se afla într-o pădure din zona Mănăstirea Humorului, iar potrivit martorilor, acesta a fost lovit de un copac pe care îl tăia. Bărbatul era angajat al unei societăți de exploatare a materialului lemnos.
Acesta a tăiat un brad împreună cu mai mulți muncitori, iar în cădere, vârful acestuia l-a lovit puternic, potrivit Monitorul de Suceava.
Echipajul medical a ajuns imediat la fața locului, însă după efectuarea manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat.
Polițiștii au deschis dosar penal. De asemenea, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă, deoarece accidentul a avut loc în timpul orelor de serviciu.
O anchetă va urma să stabilească dacă măsurile de protecție a muncii au fost respectate sau nu.