MENIU

Un bărbat a făcut INFARCT după ce și-a văzut rudele decedate într-un accident de mașină. Printre victime, și o fetiță de 3 ani

Un bărbat a făcut infarct după ce și-a văzut rudele decedate într-un accident de mașină. Printre victime, și o fetiță de 3 ani

Accidentul cu trei morți din Bihor a mai făcut o victimă. Un bărbat de 39 de ani, rudă cu persoanele decedate, a făcut infarct când a sosit la locul tragediei, devastat de scenele șocante. 

Bărbatul a suferit un șoc după ce și-a văzut familia moartă în urma accidentului cumplit dintre două mașini. După câteva momente de groază, bărbatul și-a pierdut echilibrul și a leșinat.

Medicii i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital. Bărbatul era cunoscut cu probleme cardiace, spun salvatorii.

Accidentul teribil s-a produs după ce un șofer de 69 de ani a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului, șoferul vinovat, o tânără de 26 de ani și o fetiță de 3 ani au murit. O altă fetiță de 5 ani se află în stare gravă la spital.