Ultima soluţie pentru evitarea falimentului în Grecia. "Nu mai e timp pentru asta"
Referendumul pare să fie ultima soluţie a Greciei pentru evitarea falimentului, însă timpul până la golirea visteriei este scurt. Potrivit unui document intern al FMI, începând din 5 iunie, Grecia nu mai are bani pentru returnarea datoriilor.
Fostul premier socialist Giorgios Papandreou a pledat miercuri pentru organizarea în Grecia a unui referendum care să valideze un eventual compromis cu creditorii, apreciind că populaţia va vota în favoarea acestuia, pentru că 'vrea să rămână în zona euro', scrie AFP.
Guvernul ar trebui să elaboreze un compromis cu partenerii săi europeni şi să îl supună referendumului. Dacă ar exista un acord, grecii ar vota pentru', a declarat el reprezentanţilor presei la Estoril, localitate la vest de Lisabona.
'Imensa majoritate a grecilor doreşte să rămână în zona euro, în pofida suferinţelor pe care le-a suportat. Euro este văzut ca o monedă stabilă', a adăugat el, potrivit Agerpres.
Guvernul condus de Giorgios Papandreou s-a prăbuşit în noiembrie 2011 după scandalul provocat în Grecia şi Europa de propunerea sa de a organiza un referendum privind cel de-al doilea plan de salvare a ţării.
La acea dată, cancelarul german, Angela Merkel, 'nu s-a opus propunerii mele, dar s-a abţinut să se pronunţe public în favoarea unui referendum', a dat el asigurări.
Actualul premier elen, Alexis Tsipras, a afirmat la sfârşitul lunii aprilie că, dacă finanţatorii împing guvernul spre un acord în contradicţie cu promisiunile sale electorale, chestiunea va fi tranşată prin referendum.
Parisul şi Berlinul au lansat marţi un apel la accelerarea negocierilor dintre Atena şi creditorii săi pentru a evita ca Grecia să intre în incapacitate de plată. 'Timpul presează, pentru că, la sfârşitul lui mai sau sfârşitul lui iunie, riscăm să nu mai putem asigura plata salariilor' funcţionarilor, a avertizat Giorgios Papandreou.
Stânga radicală aflată la putere în Grecia s-a angajat într-o cursă contra cronometru pentru a obţine deblocarea a 7,2 miliarde de euro din programul de asistenţă care expiră în câteva săptămâni.
Cele patru mari bănci greceşti, National Bank of Greece SA, Piraeus Bank SA, Alpha Bank şi Eurobank, sunt prezente şi pe piaţa din România.
Document secret al FMI: Grecia va intra în faliment pe 5 iunie
Negocierile dintre Grecia şi troica creditorilor internaţionali par să fi ajuns într-un impas sau înaintează cu paşi extrem de mici, dată fiind rigiditatea autorităţilor de la Atena cu privire la orice plan de reformă propus de FMI sau CE.
În aceste condiţii, Grecia a rămas cu visteria goală: ultima tranşă către FMI plătită de guvernul lui Alexis Tsipras s-a făcut cu banii din contul de urgenţă al Greciei deschis tot la FMI:
"Grecia nu va fi capabilă să returneze tranşele către FMI începând cu 5 iunie, dacă până atunci nu se va ajunge la o înţelegere cu partenerii internaţionali", se arată într-un document secret al FMI redactat pe data 14 mai, prezentat de zerohedge.com.
Nu era suficient pentru Grecia că a rămas fără bani şi că nu reuşeşte să ajungă la un acord cu FMI şi UE pe tema asistenţei financiare: acum aflăm că economia a revenit oficial în recesiune.
Grecia face încă un pas spre prăpastie. Nu era suficient că a rămas fără bani
Biroul de statistică al UE, Eurostat, spune că economia Greciei a reintrat în recesiune: Produsul Intern Brut (PIB) al țării celei mai îndatorate din zona euro s-a contractat două trimestre la rând.
Potrivit Eurostat, în primele trei luni ale anului curent, economia greacă s-a redus cu 0,2% după ce în ultimul trimestru din 2014 se contractase cu 0,4%.
Grecia, anunţ catastrofal, după ce şi-a întors buzunarele pe dos
Undă de şoc pe pe pieţele financiare după ziua de marţi, când s-a văzut mai clar ca niciodată că Grecia a ajuns la fundul sacului şi nici nu face concesii pentru a ajunge la o înţelegere cu creditorii internaţionali.
„Pieţele financiare sunt destabilizate din cauza scandalului datoriilor Greciei, în timp ce Osborne vorbește în termeni duri la adresa UE", scrie The Guardian, în pagina sa economică.
Grecia s-a grăbit să achite cu o zi mai devreme o tranșă către FMI, însă surpriză! A luat banii tot de la FMI, dintr-un alt buzunar al Fondului!
Lovitură de teatru: de unde a luat Grecia banii ca să-i dea FMI
Grecia a accesat rezervele de urgenţă din contul său deschis la Fondul Monetar Internaţional pentru a putea rambursa o tranşă de 750 de milioane de euro către FMI, au declarat marţi doi oficiali guvernamentali pentru Reuters.
Statele membre au două conturi separate la FMI, unul în care sunt depozitate cotele lor anuale şi unul care poate fi utilizat în situaţii de urgenţă, scrie Agerpres.
Un oficial din guvernul grec a declarat pentru Reuters că Atena a utilizat 650 milioane de euro din contul său pentru a putea rambursa tranşa către FMI. 'Am utilizat banii din contul pentru situaţii de urgenţă', a declarat un oficial sub protecţia anonimatului. 'De asemenea, guvernul a utilizat aproximativ 100 de milioane de euro din rezervele proprii de lichidităţi' a mai spus oficialul.
Grecia, anunţ catastrofal, după ce şi-a întors buzunarele pe dos
Yanis Varoufakis sustine ca, in doua saptamani, lichiditatile pe care guvernul grec le are la dispozitie se vor termina, perfectarea acordului pentru deblocarea ajutorului financiar de urgenta de 7,2 miliarde euro fiind cruciala, relateaza BBC.
Noile runde de negocieri, purtate intre ministrii de finante din zona euro si delegatia elena, pe tema deblocarii sumei de bani convenite in urma discutiilor din februarie nu a adus nimic nou in peisaj.
Ministrii europeni au apreciat ca s-au facut progrese pentru implementarea unor reforme, dar inca asteapta o implicare mai mare a guvernului Syriza in adoptarea masurilor impuse de creditori.