MENIU

UIMITOR! Ce decizie au luat autorităţiile în cazul celor 3 copii părăsiţi în casă de părinţi

Copii Vaslui

Cei trei fraţi de trei luni, doi şi patru ani, din localitatea vasluiană Grumezoaia, care au ajuns cu ambulanţa la spital după ce au fost abandonaţi de către părinţi în casă şi găsiţi flămânzi, însetaţi şi murdari, vor reveni în familie după externare, a decis autoritatea pentru Protecţia Copilului, potrivit bzv.ro

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a decis ca cei trei fraţi de trei luni, doi şi patru ani care, la sfârşitul săptămânii trecute, au ajuns cu ambulanţa la spital după ce au fost abandonaţi în casă de către părinţi, să revină în familie, odată cu externarea lor. Specialiştii instituţiei susţin că, cel puţin deocamdată, nu pot interveni pentru a scoate micuţii din familie, deoarece nu există niciun temei legal.

”Cei trei copii au fost internaţi în spital împreună cu mama lor, ceea ce presupune că nu putem interveni legal pentru a-i prelua şi institui o măsură specială de protecţie pentru ei. Minorii au fost evaluaţi medical şi, în prezent, starea lor de sănătate este una bună”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Reprezentanţii DGASPC Vaslui au anunţat că au declanşat o anchetă în acest caz, în funcţie de care vor decide pe viitor dacă cei trei fraţi vor rămâne în familie.

"Cazul va fi evaluat detaliat, împreună cu celelalte autorităţi competente, în urma căreia vom stabili ce măsuri adoptăm în interesul superior al copiilor. Dacă există risc major, atunci se poate interveni printr-o ordonanţă preşedinţială", susţine Irina Cîmpeanu.

Cei trei fraţi din Grumezoaia au fost găsiţi, sâmbătă, în casă, murdari şi flămânzi, iar cel mai mic dintre ei şi deshidratat, după ce au fost abandonaţi de către părinţi. Copiii au fost descoperiţi de către asistentul maternal în grija căruia se află două surori de-ai acestora.


Mai multe articole despre:
Vaslui