Ucisă de iubit, într-o pensiune de la munte. Criminalul din Sinaia, eliberat de procuror
O femeie a fost ucisă la recepția unei pensiuni din Sinaia de un bărbat cu care se întâlnise acolo pentru prima dată. Băut şi cu permisul suspendat, criminalul a lovit-o pe femeie și apoi a fugit de la locul faptei. Politiștii au reușit să îl prindă într-o localitate din apropiere. Procurorul de caz a decis, însă, că individul poate fi cercetat în libertate, pentru că nu au verdictul medicului legist care să stabilească legătura între loviturile primite și decesul femeii.
Relaţia dintre victimă şi agresor ar fi început recent. Cei doi s-ar fi cunoscut pe Facebook şi au hotărât să petreacă prima întâlnire reală la Sinaia.
Nu este clar de la ce a izbucnit scandalul însă, la recepţia unei pensiuni, bărbatul a lovit-o pe femeie, care a căzut și s-a lovit grav la cap.
Bărbatul a fugit imediat ce a văzut că partenera sa nu se mai mişcă.
Un echipaj de poliţie a reuşit să îl blocheze la Comarnic.
"Barbatul a plecat de la fata locului, fiind identificat de politisti la scurt timp in Comarnic. El figureaza cu permisul suspendat si avea o alcoolemie de 1.40mg/litru alcool pur in aerul expirat", a declarat Maria Magdalena Radulescu, purtator de cuvant IPJ Prahova.
Procurorul de caz, însă, nu a cerut reținerea sa, deoarece încă nu s-a demonstrat că loviturile acestuia au dus la decesul femeii.