Traian Băsescu, optimist în privința noului ministru al Sănătății. Care este principalul atuu al Ioanei Mihăila
Traian Băsescu a vorbit duminică, în emisiunea ”Culisele puterii” de la Realitatea Plus, despre noul ministru al Sănătății și tensiunile din coaliția de guvernare. Fostul președinte a criticat faptul că, în România, comanda luptei împotriva pandemiei nu a fost atribuită Ministerului Sănătății.
Băsescu a subliniat că, venind din mediul privat, medicul Ioana Mihăilă are șanse mai mari să reformeze sistemul medical, care este încă unul de tip ”sovietic.”
”Îmi pun speranțele în faptul că avem ministru o femeie care este medic, nu s-a făcut cărând cu sacoșa citostatice, ci greu, vine din sectorul privat și poate va da acel impuls necesar modificării statutului spitalului și statutului medicului în raport cu spitalul.
Este un om tânăr, cu mai puțină experiență politică decât alții. Eu nu am înțeles ce are de preluat de la Vlad Voiculescu, dar convingerea mea este că avem un ministru care înțelege ce înseamnă reorganizarea spitalelor, care sunt criteriile din mediul privat care trebuie să vina și la stat. Sistemul nostru de sănătate a rămas precum cazărmile militare, este sistemul sovietic și îl perpetuăm. Trebuie să încetăm cu treaba asta dacă vrem să îl modernizăm”, a spus Băsescu
Fostul președinte a subliniat că în coaliție nu a fost vorba despre o criză, ci despre o dispută politică și a criticat faptul că pandemia nu a fost gestionată de Ministerul Sănătății.
”Nu a fost o criză, ci o dispută politică. O criză e când ai guvern căzut, când ai președinte suspendat, când guvernul își pierde majoritatea.
Aici au fost mai mulți șefi, nu se știe cine e primul responsabil. Cu vaccinarea nu a fost responsabil ministrul Sănătății, ci domnul colonel, cu ATI nu ministrul, ci Arafat. Vlăduț Voiculescu a avut foarte puține atribuțiuni. Noi am avut 3 centre de comandă, peste ele mai venea și Cîțu.
Suntem singura țară care și-a permis să distribuie comanda luptei împotriva pandemiei. În toate statele UE, jupânul luptei impotriva pandemiei a fost ministrul Sănătății, căruia i s-au subordonat toate instituțiile cu atribuțiuni pe pandemie.
Doamna ministru nu prea avea ce continua. Sper să fie suficient de puternică să promoveze o nouă lege a sănătății și îi doresc să își ducă mandatul până la noile alegeri pentru că vine din sectorul privat și înțelege ce înseamnă calitate în spitale. De la Revoluție au fost construite foarte multe spitale private în țară”, a conchis fostul președinte.