Tinerii din Galați care au murit arși de vii după un accident erau veri. Detalii tulburătoare despre șofer
Doi tineri de 16 și 21 de ani și-au pierdut viața într-un teribil accident în județul Galați. Mașina în care aceștia se aflau s-a izbit violent de un autocamion, apoi a luat foc. Cei doi tineri erau rude.
Groaznicul accident a avut loc marți, 30 ianuarie 2024, pe DE 581, între localitățile Țepu și Berheci din județul Galați. Potrivit polițiștilor, un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Țepu, a pierdut controlul autoturismului și a lovit parapetul de pe marginea drumului.
Ulterior, a ricoșat într-un autocamion, condus de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Iana, județul Vaslui, care se deplasa din sensul opus.
„În urma impactului, autoturismul a luat foc, rezultând decesul conducătorului auto și al unui pasager, în vârstă de 16 ani”, a transmis Poliția Galați.
Cei doi tineri, Dragoș (16 ani) și Ilie (21 ani), nu au mai avut, din păcate nicio șansă de salvare.
BMW al Poliției Rutiere, DISTRUS după un carambol pe o stradă din Cluj! Doi polițiști au avut nevoie de îngrijiri medicale
Șoferul autoturismului, Ilie, avea 21 ani şi era începător. El luase permisul de conducere în octombrie 2023. Celălalt tânăr care se afla cu el în maşină, Dragoş, avea 16 ani şi era vărul său.
Conducătorul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost preluat în stare de șoc de echipajul medical sosit la fața locului, în vederea primirii de îngrijiri medicale.