MENIU

Teodorovici își trimite corpul de control la propriul minister. Ce "hibe și lipsuri" caută

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri la Tulcea, referitor la demersurile privind recuperarea banilor datoraţi statului de preşedintele Klaus Iohannis, că a semnat un ordin prin care corpul de control va face verificări în acest sens atât la ministerul de resort, cât şi la ANAF.

"Ieri, am semnat la minister ordinul de serviciu pentru ca echipa de la corpul de control de la minister să facă o verificare atât la Ministerul Finanţelor Publice, cât şi la ANAF vizavi de acest subiect, pentru a vedea exact care au fost hibele, lipsurile, întârzierile, motivate desigur într-un fel sau altul. În special, pentru ca pe viitor astfel de fapte să nu se mai întâmple", a afirmat Teodorovici.

Ministrul a spus că Liviu Dragnea nu are de ce să-l critice pe el referitor la acest subiect.

"Sigur nu m-a criticat pe mine, cu siguranţă. Am plecat în 2015, la început de noiembrie, de la Ministerul de Finanţe, odată cu schimbarea Guvernului, iar decizia de instanţă a fost undeva în acea perioadă. În 2016 am înţeles că în Finanţe lucrurile nu au fost chiar aplicate în mod legal, adică au fost unele întârzieri nejustificate şi tocmai de aceea am cerut o astfel de analiză pentru a şti exact dacă au fost întârzieri, de ce, care au fost argumentele pentru ca pe viitor astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Să fie o procedură foarte clară, pentru fiecare astfel de hotărâre de instanţă. Chiar am cerut o situaţie a tuturor deciziilor de instanţă pe toate situaţiile, o situaţie foarte clară, defalcată, pentru a şti exact când a fost emisă, care este obiectul respectiv, dacă a fost sau nu pusă în aplicare şi dacă nu, de ce nu", a declarat Teodorovici, potrivit Agerpres.

Teodorovici a menţionat, totodată, că va cere Ministerului Justiţiei să facă verificări cu privire la notarul de la Sibiu care în 2016 a suspendat acţiunea cerută de ANAF.

"Verificarea modului în care notarul, la un moment dat pe zona Sibiu, a decis la momentul 2016 să facă acea suspendare a acţiunii pe care ANAF-ul a cerut-o, pe motiv că există două procese pe rol în Hunedoara. Repet, legea spune că poate să facă o astfel de suspendare, cei care sunt cei mai în măsură să ne spună dacă da sau nu, au fost argumente în acest sens, o pot face cei de la Ministerul Justiţiei. Şi va urma să avem şi o astfel de cale parcursă", a spus Teodorovici.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a participat miercuri, la Consiliul Judeţean Tulcea, la prezentarea proiectului privind construirea unui pod suspendat peste Dunăre, în zona Brăila, investiţie europeană de circa 430 milioane de euro.

Mai multe articole despre:
Eugen Teodorovici casă Iohannis