TENSIUNI media! Rusia interzice postul TV Deutsche Welle. Decizia vine la o zi după ce Germania a interzis Russia Today
Rusia a ordonat joi închiderea biroului local al Deutsche Welle și interzicerea programelor difuzorului german, decizie luată la o zi după ce Russia Today a fost interzis în Germania.
Enumerând „măsurile de retorsiune” adoptate de Moscova, ministerul rus al Afacerilor Externe a anunțat, printr-un comunicat, închiderea biroului local Deutsche Welle, retragerea acreditării pentru toți angajații și întreruperea emisiei pe teritoriul Rusiei.
De asemenea, ministerul a anunțat începerea unei proceduri de recunoaștere a Deutsche Welle ca „agent străin”, măsură care se aplică deja mai multor canale media critice la adresa Kremlinului.
Potrivit ministerului, sancțiunile sunt în egală măsură prevăzute pentru „reprezentanții instituțiilor de stat și publice germane implicate în restricționarea difuzării Russia Today”.
Si Germania a interzis miercuri difuzarea în țară a Russia Today în limba germană (RT DE), post lansat în 16 decembrie și a cărei transmitere prin satelit fusese deja suspendată.
Postul Russia Today are sediul la Moscova şi dispune de o licenţă sârbă pentru transmisia prin cablu şi prin satelit, licenţă care, potrivit RT, îi permite să fie difuzat în Germania conform legislaţiei europene.
Berlinul consideră însă că licenţa sârbă este insuficientă întrucât RT DE ''este în limba germană şi se adresează pieţei germane''.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov nu a exclus represalii după suspendarea difuzării postului în decembrie.
RT, considerat un instrument de propagandă al Kremlinului în străinătate, începuse să emită în limba germană la data de 16 decembrie. În aceeaşi zi, Youtube a suspendat contul în germană al Russia Today pentru încălcări ale condiţiilor sale de utilizare, considerând că postul încalcă directivele sale în materie de luptă contra dezinformării pe tema COVID-19.