Tehnica de producere a bateriilor care va dubla autonomia telefoanelor
După ce telefoanele au devenit mai mari, mai rapide și mai utile, autonomia ar trebui să fie îmbunătățită. Acest lucru se va întâmplă, viitoarele modele de baterii vor avea autonomii de două ori mai mari, conform cercetărilor de la Stanford.
Noutatea în crearea bateriilor vine de la Stanford și presupune că anodul din acumulator poate fi creat doar din litiu. Acesta e a treia parte dintr-o baterie, după electrolit și catod, și are rolul de a descărca electronii generați de elecrolit. Catodul îi primește. Phys notează că diferența între bateriile din prezent și cele „de mâine“ o va face acel anod din litiu, în prezent acesta fiind folosit doar pentru electrolit.
Astfel, acumulatorii care vor ajunge în viitoarele tablete, telefoane și chiar laptopuri vor avea o autonomie de cel puțin două ori mai mare. „Dintre toate materiile pe care le-am putea folosi într-un anod, litiul are cel mai mare potențial. E foarte ușor și are cea mai mare densitate energetică. Obții mai multă energie per volum și greutate, astfel că bateriile pot fi mai mici, mai ușoare, dar cu o autonomie mai mare“, a explicat Yi Cui, profesor specializat în știința materialelor. Citeste mai mult pe playtech.ro.