MENIU

Tările musulmane, coaliție uriașă împotriva Israelului

Erdogan și Rouhani, aliați contra Israelului

Ţările musulmane au lansat vineri un apel la trimiterea unei "forţe internaţionale de protecţie" în teritoriile palestiniene după vărsarea de sânge din Fâşia Gaza, în cursul unui summit la Istanbul convocat de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care a acuzat Israelul că foloseşte metode demne de nazişti, relatează AFP.

Reprezentanţii celor 57 de ţări grupate în cadrul Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), au lansat un apel la "protecţie internaţională pentru poporul palestinian, inclusiv prin trimiterea unei forţe internaţionale de protecţie", potrivit comunicatului final al summitului.

În plus, OCI a condamnat "în termenii cei mai fermi acţiunile criminale ale forţelor israeliene în teritoriile palestiniene ocupate, în special în Fâşia Gaza", unde aproximativ 60 de palestinieni şi-au pierdut viaţa luni sub gloanţele israeliene manifestând împotriva mutării ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.

Textul acuză administraţia americană că "sprijină crimele Israelului, inclusiv protejându-l în cadrul Consiliului de Securitate al ONU", potrivit Agerpres.

De asemenea, critică Washingtonul pentru transferul ambasadei sale la Ierusalim, acţiune considerată "un act de provocare şi de ostilitate împotriva naţiunii islamice".

Documentul cere Organizaţiei Naţiunilor Unite să înfiinţeze "o comisie internaţională de anchetă" pentru a face lumină asupra vărsării de sânge din Fâşia Gaza.

Mai multe articole despre:
Israel ERdogan