Tariful combinat la apă și canal în București crește cu 7 bani de la 1 aprilie
Tariful combinat de apă și canal va crește de la 1 aprilie cu 7 bani, de la 5,60 lei/metru cub în prezent la 5,67 de lei/metru cub, a anunțat, marți, Epsică Chiru, directorul general adjunct Apa Nova București.
"Tariful de apă și canalizare este acum 5,60 lei /metru cub, cu TVA inclus, iar de la 1 aprilie, după ce se va aplica schimbarea structurii tarifare, va fi de 5,67 de lei pe metru cub. Acest lucru apare din cauza creșterii TVA pe componenta de canalizare, care este de 19 procente. În ceea ce privește populația, creșterea în factură va fi sub 3%. Practic, tarifele se majorează ușor pentru a echilibra aceste costuri, dar vor exista mai mulți bani inclusiv pentru investițiile în rețeaua de canalizare", a precizat Chiru.
Acesta a precizat că în prezent TVA este de 9% la tarifele de apă potabilă (taxa aplicată de la 1 ianuarie 2016) și de 19% la cele pentru canalizare, iar noua ajustare "nu este atât de importantă pentru bucureșteanul de rând, pentru că este de 1, 2, maximum 3 procente".
"Problemele apar acolo unde sunt suprafețe de teren foarte mari, în special la agenții socio-economici sau clienții industriali, dar am inițiat deja o serie de discuții în sensul de a le explica care este impactul ce va veni în facturile lor, dar și de a le propune să-i ajutam cu studii și cu soluții, respectiv să își construiască ceva în care să rețină apa din precipitații, care este soluția cea mai simplă. Ulterior, ei pot să o folosească pentru irigarea spațiilor verzi sau pentru spălarea curților și cu o eventuală minimă purificare pentru spălarea incintelor, dacă este dezinfectată. Pentru cei de la case, poate fi ceva mai mare, dar nu atât de important și de aceea încercăm să venim cu soluții", a spus Chiru.
Potrivit datelor furnizate de Apa Nova în conferința de presă de luni, la cerința comisiei de experți internaționali și ca urmare a avizului ANRSC structura tarifară a serviciilor Apa Nova se modifică de la 1 aprilie.
Directorul general al societății, Mădălin Mihailovici, a anunțat că va avea loc o reașezare a structurii tarifare, prin diminuarea costului serviciilor de furnizare a apei potabile și creșterea costului canalizării, pentru a reflecta corect investițiile necesare în infrastructura de canalizare și costurile operării.
Cele două evoluții se compensează reciproc, tariful net cumulat practicat de Apa Nova — Compania de Ape București, rămânând neschimbat — la una dintre cele mai mici valori din țară pentru acest tip de servicii, afirmă șeful Apa Nova.
Decizia a fost luată de comisia internațională de experți, în urma analizării investițiilor realizate și a celor necesare pe mai departe în infrastructura de canalizare. Ea a fost supusă analizei și ulterior aprobată de ANRSC — autoritatea statului român care a analizat concluziile comisiei de experți și a solicitat punerea în practică a acestei restructurări tarifare.
"Primăria București a fost informată asupra deciziei ANRSC. Nici Primăria, nici Apa Nova nu decid modificări de tarif, mecanismul de formare a prețurilor fiind unul independent și extrem de tehnic, fiind explicat în detaliu pe parcursul anului 2016", spune Mihailovici.
Contractul de Concesiune a intrat în vigoare la data de 17 noiembrie 2000, iar la acea dată ponderile în cadrul tarifului cumulat apă potabilă și canalizare erau de 82% la apă potabilă și de 18% la canalizare.
Potrivit sursei citate, tarifele fără TVA care vor fi implementate pentru a reflecta costurile reale și investițiile necesare în canalizare sunt: tarif apă potabilă — 65,5% din tariful cumulat apă potabilă plus canalizare, adică 3,31 RON/m3 (față de 4,13 RON/m3 la data de 31.12.2016) și tarif canalizare: 34,5% din tariful cumulat apă potabilă plus canalizare, adică 1,74 RON/m3 (față de 0,92 RON/m3 la data de 31.12.2016).
De altfel, analiza asupra situației marilor 43 de operatori din țară (exclusiv Apa Nova București) arată că ponderea medie în cadrul tarifului cumulat (valori august 2016, sursa ANRSC) tinde să echilibreze raportul 'real' dintre cele două componente, adică: apă potabilă — 57%, iar canalizare — 43%.
În opinia șefului Apa Nova București, tariful cumulat rămâne neschimbat, la unul dintre cele mai reduse nivele din plan național, respectiv pe locul 38 din 41 de localități din țară, cel mai mic tarif fiind în Ploiești, unde Veolia este, de asemenea, concesionar al serviciilor de apă și canal.
În prezent, consumul de apă pentru agenții economici este de circa 20%, iar diferența este reprezentată de consumatorii casnici.
Apa Nova București, filiala Veolia Apa, este din noiembrie 2000, pentru o durată de 25 de ani, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din București și are ca principal obiect de activitate gestionarea resurselor de apă, tratarea și distribuția apei către consumatori, evacuarea apelor uzate și a apelor meteorice de pe teritoriul municipiului București.
Sursa: agerpres.ro