Ţara care va interzice cerșetoria în locurile publice
Norvegia va interzice cerșetoria în locurile publice în virtutea unui amendament legislativ dezbătut luni în Parlament, o măsură controversată care îi va afecta îndeosebi pe romi, inclusiv pe cei proveniți din România, relatează AFP.
Textul, prezentat de guvernul de dreapta, prevede autorizarea municipalităților să interzică cerșetoria pe plan local începând din vara anului 2014, înainte de interzicerea ei pe plan național din vara lui 2015.
Provenit din rândurile Partidului Progresului (FrP, formațiunea dreptei populiste antiimigrație), ministrul justiției Anders Anundsen a invocat legătura dintre cerșetorie și delincvență, îndeosebi furtul din buzunare.
Potrivit autorităților, Oslo se confruntă cu tot atâtea furturi de buzunare ca Berlinul, deși are o populație de șapte ori mai mică.
Cerșetoria, în orașele în care o vor interzice, va fi pasibilă cu o amendă și o pedeapsă de până la trei luni de închisoare.
Măsura ar urma să-i sancționeze în principal pe romi. Din cei 194 de cerșetori numărați la Oslo în 2012, doar șapte erau norvegieni. ''Ceilalți erau în principal cetățeni români'' de etnie romă, potrivit Ministerului Justiției, care a precizat că aproape toți cei 69 de români controlați aveau cazier judiciar în Norvegia.
Norvegia nu face decât să reintroducă o interdicție care a fost în vigoare până în 2005. Alte țări europene au și ele o interdicție la nivel național (Marea Britanie, Danemarca) sau locală.